DCBusiness Actualitate Germanii plătesc scump ruperea de gazul rusesc: Facturile la încălzire, cu 82% mai mari

Germanii plătesc scump ruperea de gazul rusesc: Facturile la încălzire, cu 82% mai mari

Facturi. Foto: Freepik.com
Independența energetică are un preț: iarna germanilor, mai scumpă ca oricând.

Creșterea accentuată a prețurilor la gaze naturale în Germania, care a renunțat la importurile din Rusia după invazia acesteia în Ucraina și sabotajul gazoductelor Nord Stream, a dus la o majorare semnificativă a costurilor de încălzire pentru populație. În prezent, gospodăriile germane plătesc, în medie, cu aproximativ 82% mai mult pentru încălzire decât în 2021, potrivit unui studiu al companiei energetice Techem, realizat pe baza consumului din circa 100.000 de clădiri rezidențiale.

Conform Asociației Administratorilor Imobiliari din Germania, factura anuală pentru încălzirea unui apartament de 70 de metri pătrați ajunge în 2025 la 1.180 de euro, cu 15% mai mult față de anul trecut.

Eforturile Berlinului de a stimula tranziția către surse regenerabile nu au reușit încă să reducă povara financiară a consumatorilor, în condițiile în care majoritatea locuințelor germane sunt încă dependente de gazul natural.

În 2020, circa 55% din importurile de gaze ale Germaniei proveneau din Rusia. După 2022, țara a fost nevoită să caute surse alternative, iar din septembrie același an importurile prin gazoductele Nord Stream 1 și 2 au fost complet oprite, ca urmare a exploziei care le-a avariat.

Anchetele desfășurate de Germania, Suedia și Danemarca au scos la iveală implicarea unei celule ucrainene în sabotaj, potrivit procurorilor germani.

Deși un tronson al Nord Stream 2 ar putea fi reactivat, Germania a respins propunerea Rusiei de a relua livrările, menținând linia politică europeană de independență energetică față de Moscova.

Astăzi, Norvegia a devenit principalul furnizor de gaze al Germaniei, asigurând aproape 48% din importuri, urmată de Olanda, Belgia și Statele Unite — ultimele trimițând gaze naturale lichefiate (GNL) mult mai scumpe decât cele livrate prin conducte.

„Gazul s-a scumpit inevitabil. Înlocuirea surselor rusești a fost previzibil mai costisitoare”, explică Andreas Fischer, expert al Institutului German de Economie (IW).

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele