DCBusiness Actualitate Germania va primi gaz românesc din proiectul Neptun Deep

Germania va primi gaz românesc din proiectul Neptun Deep

Platformă
Grupul austriac OMV a încheiat un acord cu grupul german de utilităţi Uniper privind furnizarea de gaze de la proiectul său Neptun Deep din Marea Neagră, începând din 2027, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.

Acordul pe cinci ani, privind livrarea a 15 terawaţi-oră de gaze naturale din proiectul Neptun Deep, de care nu se ştia până acum, vine după ce la 1 ianuarie 2025 Rusia a încetat să livreze gaze prin Ucraina precum şi după o reducere mai largă a achiziţiilor de energie ale UE din Rusia, din cauza invadării Ucrainei de către Moscova.

Volumul total al contractului cu OMV reprezintă aproximativ 1,5% din importurile de gaze ale Germaniei în 2024 şi ar fi primul acord de aprovizionare de la mult aşteptatul proiect de extracţie a gazelor de la mare adâncime, la mai bine de un deceniu după ce gazul a fost descoperit pentru prima dată în secţiunea românească a Mării Negre.

Proiectul Neptun Deep, care este aşteptat să înceapă să producă în 2027, deţine cantităţi de gaze care pot fi extrase estimate la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi (bcm), ceea ce îl face unul dintre cele mai importante zăcăminte din UE. Odată ce proiectul va deveni funcţional, România va deveni cel mai mare producător de gaze din UE şi, pentru prima dată, un exportator net de gaze.

OMV Petrom, care este deţinută majoritar de OMV, România având un pachet de 20,7% din acţiuni, a anunţat pentru prima dată în anul 2012 că a descoperit 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze în Marea Neagră. OMV Petrom şi producătorul de stat Romgaz, care deţin proiectul Neptun Deep în proporţii egale, au luat decizia de investiţie în proiectul Neptun Deep în 2023.

Producţia de la Neptun Deep va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual timp de aproximativ 10 ani, aproape dublând producţia de gaze a României.

Cei doi producători plănuiesc să vândă gazele separat, dar, conform unei legi româneşti, guvernul va avea un drept de preemţiune la gazele extrase din proiect.

Producătorii de gaze au spus că există un potenţial uriaş pentru descoperiri ulterioare în apele teritoriale ale României în Marea Neagră, unde România ar avea rezerve de aproximativ 200 de miliarde de metri cubi, care pot ajuta la diversificarea ofertei în regiune.

Grupul OMV a avut venituri de 39 de miliarde de euro în 2023 şi are o forţă de muncă de aproximativ 20.600 de angajaţi la nivel mondial. Cel mai mare acţionar la OMV este Guvernul austriac.

OMV Aktiengesellschaft deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele