DCBusiness Actualitate Florin Barbu: România nu va accepta o nouă Politică Agricolă care nu apără fermierii noștri

Florin Barbu: România nu va accepta o nouă Politică Agricolă care nu apără fermierii noștri

Florin Barbu
"Continuăm dialogul cu formele asociative cu privire la viitorul agriculturii", anunţă ministrul Florin Barbu.

"Înainte de întâlnirea cu comisarul european pentru Agricultură, am discutat astăzi, la sediul MADR, cu reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare despre poziționarea României cu privire la Politica Agricolă Comună post 2028.

Ne dorim o Politică Agricolă Comună clară, echitabilă și cu un buget cel puțin la nivelul actualei perioade de programare, iar mesajele transmise de fermierii români sunt clare:

•⁠ ⁠menținerea caracterului separat al PAC față de Politicile de Coeziune;

•⁠ ⁠menținerea unui nivel de cofinanțare al intervențiilor la valoarea actuală;

•⁠ ⁠menținerea bugetului alocat României cel puțin la nivelul actual de 21,47 miliarde euro;

•⁠ ⁠respingerea plafonării și degresivității plăților directe, care ar afecta competitivitatea exploatațiilor medii și mari;

•⁠ ⁠continuarea investițiilor în irigații și procesare, pentru creșterea rezilienței fermelor și valorificarea superioară a producției agricole;

•⁠ ⁠ buget separat pentru Programul UE pentru școli și pentru sectorul viti-vinicol", a anunţat ministrul.

"Așa cum am făcut de fiecare dată, voi transmite mesajul fermierilor români comisarului european, iar România nu va accepta propunerea Comisiei Europene privind viitoarea PAC, dacă aceasta nu răspunde nevoilor reale ale producătorilor și fermierilor noștri", subliniază Florin Barbu.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele