DCBusiness Actualitate Florin Barbu anunță performanţe record în agricultură: "Cea mai mare bogăție a României"

Florin Barbu anunță performanţe record în agricultură: "Cea mai mare bogăție a României"

Florin Barbu
Agricultura se dovedeşte a fi unul dintre cele mai puternice motoare de dezvoltare pentru România, transmite ministrul Florin Barbu.

România își consolidează statutul de principal exportator european de cereale în primul trimestru al anului comercial 2025/2026 și marchează performanțe financiare record în sectorul zootehnic, unde vânzările de animale vii au atins aproape jumătate de miliard de euro în primele zece luni din 2025, a anunțat marți ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

"Așezăm România unde îi este locul în Uniunea Europeană! Potrivit celor mai recente date publicate de Comisia Europeană – Agridata Europa, România a atins anul acesta performanțe istorice: Locul 1 la exportul de cereale; exporturi record, de aproape o jumătate de miliard de euro, în primele 10 luni ale anului 2025, pentru animale vii: 210 milioane euro - ovine 150 milioane euro - bovine, 100 milioane euro - păsări.

Mă înclin în fața fermierilor și producătorilor români! Agricultura este cea mai mare bogăție a României!", a scris ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook.

Aceste rezultate confirmă eficiența măsurilor adoptate în ultimii doi ani și jumătate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin reformarea sistemului de subvenții, introducerea de scheme de ajutor de stat dedicate zootehniei și direcționarea fondurilor europene către investiții în ferme, procesare și bunăstarea animalelor, transmite MADR.

Prin Planul Strategic 2023–2027 și măsurile de sprijin adoptate, MADR a pus la dispoziția sectorului zootehnic și vegetal:

- peste 3 miliarde de euro pentru investiții în ferme zootehnice, unități de procesare și irigații;

- scheme de sprijin cuplat și ajutoare naționale tranzitorii adaptate fiecărui sector – ovine, bovine și avicole;

- programe de bunăstare și biosecuritate finanțate din fonduri europene și de la bugetul de stat;

- instrumente de promovare a produselor românești pe piețele din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Asia.

Actualitate Vezi toate articolele