DCBusiness Finante Explozie de finanțări în 2025! AFM a mărit de 3 ori plățile față de anul trecut

Explozie de finanțări în 2025! AFM a mărit de 3 ori plățile față de anul trecut

Case cu panouri solare / sursa foto: Freepik.com
Administrația Fondului pentru Mediu a efectuat în primul trimestru al anului 2025 plăți totale în valoare de 594.505.475,13 de lei, pentru programele finanțate din bugetul instituției.

Cele mai mari sume au fost alocate pentru programele destinate eficienței energetice în clădiri, instalării de panouri fotovoltaice și promovării vehiculelor nepoluante.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2024, valoarea totală a plăților realizate de Administrația Fondului pentru Mediu a crescut cu peste 275%, reflectând o intensificare a activității instituției în sprijinul tranziției verzi.

„Activitatea AFM se desfășoară în condiții normale, iar instituția va continua să efectueze plăți conform bugetului aprobat de Guvernul României, în sprijinul beneficiarilor care implementează proiecte esențiale pentru protecția mediului și dezvoltarea durabilă”, a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.

Bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2025 al Administrației Fondului pentru Mediu depășește suma de 16,42 miliarde de lei, cu 18% mai mare comparativ cu cel de anul trecut. Fondurile sunt utilizate pentru finanțarea angajamentelor din sesiunile anterioare, continuarea programelor deja cunoscute, precum și pentru lansarea unor noi inițiative de mediu și eficiență energetică.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.