DCBusiness Actualitate EURO 2024: Sportul rege pregătește un festival de meciuri memorabile

EURO 2024: Sportul rege pregătește un festival de meciuri memorabile

După 20 de ani, echipa națională de fotbal a României s-a calificat la turneul final al Campionatului european.

De aceea, EURO 2024 are o strălucire aparte pentru toți microbiștii români, iar meciurile din grupe sunt așteptate cu inima plină de emoție și speranță. 14 iunie este data la care începe în Germania cea mai importantă competiție fotbalistică a anului. Iată ce ne aduce vara în compania balonului rotund:

24 de echipe participă la Euro 2024 

La turneul final EURO 2024 s-au calificat 24 de selecționate naționale, care au fost împărțite în 6 grupe de câte 4 echipe. Din Grupa A fac parte țara gazdă, Germania, alături de Scoția, Ungaria și Elveția. Nemții sunt favoriți, iar pentru locul doi în grupă se vor lupta Ungaria și Elveția. Simpaticii scoțieni sunt outsideri în Grupa A, dar balonul este rotund, iar cotele de pariuri la EURO 2024  confirmă acest lucru. 

În Grupa B se întâlnesc Spania, Croația, Italia și Albania. Ibericii sunt favoriți, urmați de Italia, care întotdeauna aliniază la start o echipă puternică. Microbiștii dau șanse și Croației, care poate să creeze surpriza turneului, așa că toți ochii sunt ațintiți pe grupa B, în care Albania pare decisă și ea să nu facă simplă figurație. 

Grupa C reunește Slovenia, Danemarca, Serbia și principala candidată la titlu, Anglia. Pentru locul doi în grupă se vor înfrunta Serbia și Danemarca, două echipe cu jucători ambițioși.

În Grupa D se întâlnesc Țările de Jos (Olanda), Austria, Franța și echipa câștigătoare în play-off-ul A (Țara Galilor, Finlanda, Polonia sau Estonia). Țările de Jos și Austria sunt preferatele specialiștilor și sunt cotate cu primele șanse la calificarea în optimi.

Grupa E este cea mai importantă pentru noi, deoarece reunește Belgia, Slovacia, România și câștigătoarea play-off-ului B (Bosnia-Herțegovina, Ucraina, Israel sau Islanda). Deși Belgienii sunt favoriți, tricolorii pot să facă o surpriză frumoasă și să bucure fanii în tricouri galbene, care-i susțin din tribune, din fața televizoarelor sau a dispozitivelor digitale.

Ultima grupă este formată din echipele Turciei, Portugaliei și Cehiei, cărora li se alătură câștigătoarea play-off-ului C (Georgia, Luxemburg, Grecia sau Kazahstan). Portughezii sunt favoriții grupei, urmași de turci și cehi. Din fiecare grupă merg mai departe câte două echipe, iar fazele ulterioare sunt eliminatorii: optimi, sferturi, semifinale și marea finală care va avea loc la data de 14 iulie, la Berlin.

10 stadioane găzduiesc meciurile de la EURO 2024

La așa meciuri spectaculoase, și stadioanele trebuie să fie pe măsură! Germania este una dintre cele mai bine organizate țări din lume când vine vorba despre infrastructură sportivă, iar arenele de la Euro 2024 vor fi la înălțime din punct de vedere al calității gazonului și al confortului oferit spectatorilor. Serviciile turistice și de ospitalitate vor completa divertismentul mult așteptat de fanii sportului rege, care vin din toată lumea să se bucure de o lună de fotbal la superlativ.

Echipa României va disputa meciurile din grupe la München (pe faimoasa München Football Arena, la data de 17 iunie, cu echipa câștigătoare în play-off B), la Köln (pe Cologne Stadium, la data de 22 iunie, cu Belgia) și la Frankfurt (pe stadionul Frankfurt Arena, la data de 26 iunie, cu Slovacia). Să sperăm că vor juca mai mult de trei partide tricolorii noștri!

Celelalte stadioane de la EURO 2024 sunt Olympiastadion din Berlin, Düsseldorf Arena, BVB Stadion din Dortmund, Arena Aufschalke din Gelsenkirchen, Volksparkstadion din Hamburg, Leipzig Stadium și Stuttgart Arena. Spectatorii și telespectatorii la meciurile de la EURO 2024 sunt pregătiți să stabilească noi recorduri de audiență, pentru că sportul rege creează la fiecare turneu final un festival de goluri, faze și meciuri memorabile.
 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Actualitate Vezi toate articolele