Dronele ar putea fi doborâte de companiile de energie

Companiile care operează centrale, rețele electrice, aeroporturi și porturi ar putea ajunge să facă mai mult decât să repare infrastructura după un atac: să detecteze și să neutralizeze dronele care se apropie de obiectivele protejate. Franța, Polonia și Austria, extind sau analizează atribuțiile operatorilor civili, în timp ce costul echipamentelor și răspunderea pentru eventualele pagube rămân probleme deschise.

Schimbarea ar putea crea o piață nouă pentru radare, senzori, sisteme de bruiaj și drone interceptoare. În același timp, operatorii ar trebui să plătească pentru instalare, mentenanță, personal instruit și asigurarea riscurilor.

În România, Transelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, operatorii aeroportuari și administrația Portului Constanța ar putea fi printre entitățile pentru care s-ar pune problema unei asemenea protecții, dacă autoritățile ar decide să le acorde competențe de intervenție.

Ce se schimbă în Europa

Franța a adoptat în august o lege care permite operatorilor autorizați de infrastructură critică și contractorilor lor să detecteze, să bruieze și să doboare drone în apropierea unor obiective desemnate. Parisul vrea ca lista extinsă a siturilor considerate de importanță vitală să fie echipată până în 2027. În programul francez de testare au fost evaluate până acum trei sisteme de integrare și 17 sisteme anti-dronă, potrivit Reuters.

În Polonia, au fost stabilite zone cu restricții de zbor în jurul unor obiective energetice, iar echipe de securitate desemnate de operatori au primit dreptul să distrugă, să dezactiveze sau să preia controlul dronelor care pătrund în aceste zone. Austria a anunțat în septembrie că pregătește atribuții similare pentru operatorii de infrastructură critică, inclusiv pentru companiile mari din energie. Germania analizează cum ar putea fi implicate legal companiile și prestatorii privați în măsuri active de contracarare.

Reuters relatează că peste 30 de executivi, oficiali și experți consultați de agenție au descris o evoluție în care tehnologia se dezvoltă mai repede decât regulile privind cine poate decide folosirea ei. Îngrijorarea companiilor este legată de posibilitatea ca o dronă ieftină să provoace avarii costisitoare și întreruperi de durată. Un transformator mare, de exemplu, poate avea un termen lung de înlocuire, iar reparația unei infrastructuri avariate poate lăsa serviciul întrerupt luni de zile.

Ce ar presupune factura pentru operatori

Protecția nu înseamnă doar cumpărarea unui dispozitiv de bruiaj. Un sistem poate include senzori și radare pentru detectare, camere ori receptoare radio pentru identificare, software de comandă și control, precum și mijloace de intervenție. La acestea se adaugă integrarea cu sistemele existente, testarea în condițiile specifice fiecărui amplasament, mentenanța și instruirea personalului.

Costurile pot varia de la un obiectiv la altul: o centrală, o stație electrică, un aeroport și un port au configurații și riscuri diferite. În plus, echipamentele trebuie operate într-un mod care să nu afecteze traficul aerian, comunicațiile sau alte instalații. Reuters nu indică un cost standard pentru protejarea unui obiectiv sau pentru echiparea unei rețele întregi. Prin urmare, nu există o bază verificată pentru a estima cât ar costa o eventuală dotare a companiilor românești.

Piața nu s-ar limita la producătorii de aparatură. Companiile care integrează mai multe sisteme într-o platformă comună, firmele de securitate, furnizorii de comunicații și cei care asigură mentenanța ar putea câștiga contracte. Rheinmetall a declarat pentru Reuters că interesul operatorilor privați pentru sisteme anti-dronă crește și că firma organizează evaluări și ateliere pentru infrastructuri.

Cine răspunde dacă drona cade

Cel mai dificil punct este răspunderea pentru efectele intervenției. Bruiajul poate perturba comunicațiile sau poate face drona să cadă într-o zonă locuită. O dronă interceptoare ori doborâtă poate lovi oameni, clădiri sau instalații. Operatorii cer, potrivit Reuters, mai multă claritate asupra persoanei sau instituției care răspunde pentru pagubele colaterale.

Fără reguli clare privind cine confirmă amenințarea, cine autorizează intervenția și cine suportă prejudiciul, companiile ar putea ezita să folosească echipamentele chiar dacă le au la dispoziție. Asigurarea de răspundere civilă ar deveni, astfel, o parte importantă a costului, alături de echipamente și pregătirea echipelor. Rămâne de stabilit dacă polițele existente ar acoperi aceste riscuri sau dacă ar fi necesare produse speciale.

Ce prevede cadrul din România

România are deja Legea nr. 73/2025 privind controlul utilizării spațiului aerian național. Actul reglementează intervenția autorităților împotriva aeronavelor și dronelor care folosesc neautorizat spațiul aerian; legea nu instituie, prin ea însăși, o competență generală pentru companiile civile de a neutraliza drone în jurul propriilor obiective. Comisia Europeană constată, la nivelul UE, că operatorii civili și cei de infrastructură critică nu au, de regulă, autoritatea juridică de a neutraliza o dronă care amenință integritatea sistemelor.

Planul de acțiune european pentru securitatea dronelor și contracararea acestora propune măsuri de coordonare și sprijin pentru protejarea infrastructurii critice, inclusiv o inițiativă voluntară de instalare a unor capabilități anti-dronă. Comisia a cerut statelor să clarifice rolurile și mandatele actorilor implicați, inclusiv ale proprietarilor de infrastructură.

Pentru România, pasul următor ar fi stabilirea obiectivelor eligibile, a tipurilor de echipamente permise și a lanțului de decizie dintre operator, Poliție, MApN și autoritățile aeronautice. La fel de important este modul de finanțare, dacă investițiile revin companiilor, dacă pot fi recunoscute în tarife sau dacă statul contribuie la achiziție. Până la definirea acestor reguli, protejarea activă a infrastructurii rămâne o posibilitate discutată în Europa, nu o atribuție anunțată pentru companiile românești.