DCBusiness Actualitate Carta albă a turismului. Noua ediție, lansată azi

Carta albă a turismului. Noua ediție, lansată azi

Brașov / Foto: Unsplash
Ediţia a IV-a a Cărţii Albe a turismului din România va fi lansată luni, la Bucureşti, în cadrul unui eveniment la care vor fi prezenţi ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Bogdan-Gruia Ivan, şi fostul ministru Ştefan-Radu Oprea, şef al Cancelariei prim-ministrului.

Cu această ocazie vor fi prezentate principalele concluzii desprinse în urma acestei cercetări ştiinţifice, în special din perspectiva oportunităţilor de dezvoltare durabilă a sectorului. În cadrul discuţiilor, vor fi evidenţiate şi strategiile eficiente de promovare, luând în considerare tendinţele actuale şi particularităţile pieţelor ţintă, scopul final al acestora fiind transformarea ţării noastre într-un punct de real interes pe harta turistică a lumii.

La lansare vor fi prezenţi, de asemenea, preşedintele IMM România, Florin Duma, fostul preşedinte al IMM România, senatorul Florin Jianu, preşedintele Consiliului Economic şi Social, Sterică Fudulea, directorul general Groupama, Călin Matei, preşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii (FPIOR), Călin Cozma.

Moderator al evenimentului este preşedintele Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA), Andreea Negru. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Actualitate Vezi toate articolele