George Niculescu, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, a prezentat, luni, o sinteză a rezulatelor controalelor efectuate în sector în perioada 1 iulie - 30 septembrie 2026.
"În trimestrul III al acestui an, ANRE a desfășurat 295 de acțiuni de control, în urma cărora au fost încheiate 97 de procese-verbale și au fost aplicate 226 de amenzi, în valoare totală de 4,84 milioane de lei. Cele mai frecvente abateri constatate au vizat facturarea și regularizarea consumului, schimbarea furnizorului și neplata compensațiilor datorate consumatorilor.
Nu cred că succesul unui reglementator trebuie măsurat în numărul amenzilor aplicate. Dimpotrivă. O piață bine reglementată este aceea în care regulile sunt respectate fără să fie nevoie de sancțiuni. Respectarea drepturilor consumatorilor nu este negociabilă", transmite preşedintele ANRE.
Probleme mici pentru companii, probleme mari pentru oameni
"O factură emisă greșit. O regularizare întârziată. O schimbare de furnizor care nu respectă regulile. Pentru un operator din piața de energie pot părea simple probleme administrative. Pentru un consumator, înseamnă bani, timp pierdut și, uneori, multă frustrare", subliniază George Niculescu.