DCBusiness Actualitate Bani mulți pentru fermieri prin PNDR. Unde merg

Bani mulți pentru fermieri prin PNDR. Unde merg

Sume consistente alocate pentru irigații
Programul Național de Dezvoltare Rurală are alocate 445,8 milioane de euro pentru primul trimestru al acestui an, bani pentru care fermierii sunt așteptați să depună proiecte, transmite Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. O mare parte din bani sunt alocați pentru dezvoltarea infrastructurii agricole și silvice, îndeosebi a sistemului de irigații, adică 200 milioane de euro.

”În primul trimestru al acestui an, vor fi disponibile fonduri pentru Submăsurile (sM): 4.1a - Investiţii în exploataţiile pomicole (51.013.105 euro), 4.3 - Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice - irigaţii (200.000.000 euro), 5.1 - Sprijin pentru investiţiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile şi ale evenimentelor catastrofale probabile (14.775.003 euro) şi 5.2 - Sprijin pentru investiţii privind refacerea terenurilor agricole şi a potenţialului de producţie afectate de dezastre naturale, de condiţii de mediu adverse şi de evenimente catastrofale (13.677.431 euro)”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

Citește și: BEI ne împrumută cu mulţi bani pentru sectorul rural

Sume consistente vor fi puse la dispoziția celor care vor să utilizeze banii în Delta Dunării, adică 16,7 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii la scară mică și 5 milioane pentru protejarea patrimoniului cultural din Deltă. Pentru dezvoltarea infrastructurii de agrement și culturale din mediul rural sunt alocate 13,7 milioane de euro.

”În aceeaşi perioadă de timp a trimestrului I vor fi lansate sesiuni pentru Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor (sM 15.1) şi Prime pentru asigurarea culturilor a animalelor şi a plantelor (sM 17.1), valoarea totală a fondurilor disponibile pentru aceste submăsuri fiind de 110.151.918 euro”, mai precizează sursa citată.

Actualitate Vezi toate articolele