DCBusiness Actualitate ARMO: Comerțul electronic din România urcă spre 3,5% din PIB și intră în Top 10 UE

ARMO: Comerțul electronic din România urcă spre 3,5% din PIB și intră în Top 10 UE

Cumpărături online
Comerțul electronic din România este așteptat să atingă 3,5% din PIB în 2025, consolidându-și poziția în Top 10 state membre UE ca E-GDP, potrivit European E-Commerce Report 2025. România ocupă locul 9 la nivel european și locul 3 în Europa Centrală și de Est, după Polonia și Cehia.

„Suntem în Top 10 și avem șansa să valorificăm acest potențial prin sprijinirea digitalizării IMM-urilor și prin asigurarea unor condiții de concurență echitabile pentru magazinele românești”, a declarat Cristi Movilă, Președinte ARMO.

Potrivit raportului pe 2025, comerțul online din România generează un impact economic extins, stimulând dezvoltarea serviciilor de curierat și poștă, a software-ului, publicității digitale și chiar a producției locale de bunuri. „Comerțul online nu mai este doar conveniență pentru consumatori, ci un motor real de creștere economică și fiscală, care conectează România la Piața Unică europeană”, a adăugat Cristian Pelivan, Director Executiv ARMO.

Provocări și oportunități pentru 2025:

  • Digitalizarea IMM-urilor – doar 12% dintre IMM-urile românești vând online, sub media europeană; este nevoie de programe dedicate.
  • Condiții echitabile de piață – comerțul extracomunitar pune presiune asupra retailerilor români; ARMO susține reforma Codului Vamal al UE și aplicarea principiului level playing field.
  • Tehnologii emergente – AI este deja folosită pentru conținut, suport clienți și prognoză de stocuri.
  • Logistică verde și sustenabilitate – oportunități de dezvoltare a rețelelor de lockere, flote electrice și integrarea mecanismelor SGR în comerțul online.

La nivel european, principalele tendințe confirmate de studiu sunt: sprijinirea IMM-urilor în transformarea digitală, reguli echitabile pentru toți jucătorii, investiții în logistică verde și simplificarea administrativă (facturare electronică, raportări integrate).

European E-Commerce Report 2025 este realizat de Ecommerce Europe și EuroCommerce, pe baza contribuțiilor a peste 25 de asociații naționale de e-commerce, inclusiv ARMO. Mai multe detalii din studiu vor fi prezentate de ARMO cu ocazia Zilei Comerțului Electronic, pe 15 octombrie 2025.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele