DCBusiness Finante ANAF va controla companiile indicate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză

ANAF va controla companiile indicate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză

ANAF va primi liste cu firme de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză
Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) va trimite liste cu firme care vor trebui verificate de ANAF, se spune într-un document care a fost semnat recent de cele două instituții.

Acordul dintre CNSP și ANAF se aplică din ianuarie 2019, scopul declarat fiind acela de a îmbunătăți analizele de risc și a eficientiza verificările.

„Începând cu luna ianuarie 2019, CNSP va selecta contribuabilii care vor fi propuși pentru a fi cuprinși în controalele întreprinse de ANAF în funcție de domeniul de activitate, fluctuația cifrei de afaceri și a celorlalți indicatori stabiliți de comun acord între ANAF și CNSP”, se spune în documentul semnat de Mihaela Triculescu, președintele ANAF, și de Ion Ghizdeanu, președintele CNSP și citat de avocat.net.

Citește și Operațiunea Iceberg. Fiscul ”scutură pomul” marilor companii

„CNSP va comunica conducerii ANAF lunar situația domeniilor și a societăților comerciale care prezintă un grad ridicat de risc de evaziune fiscală. Trimestrial, se va face o analiză comună a rezultatelor și se vor aduce îmbunătățiri metodologiei de analiză de risc, dacă va fi cazul”, se mai arată în document.

„ANAF se angajează să transmită CNSP informații cu privire la efectele obținute în privința reducerii evaziunii fiscale, în urma acțiunilor de control la societățile comerciale propuse în analizele de risc ale CNSP”, prevede documentul.

CNSP se află în subordinea Secretariatului General al Guvernului și sub coordonarea prim-ministrului.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.