DCBusiness Actualitate ANAF a publicat noua procedură de înregistrare fiscală din oficiu. Vechiul ordin se abrogă

ANAF a publicat noua procedură de înregistrare fiscală din oficiu. Vechiul ordin se abrogă

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
A fost publicat în Monitorul Oficial ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Procedurii de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală, potrivit legii.

Pe lângă procedura de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală, potrivit legii, prevăzută în anexa se aprobă, prin acest ordin, şi modelul și conținutul următoarelor formulare:

a) „Referat privind solicitarea de înregistrare fiscală, din oficiu”, prevăzut în anexa nr. 2;

b) „Notificare privind înregistrarea fiscală, din oficiu/la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale”, prevăzută în anexa nr. 3;

c) „Invitație privind exercitarea dreptului de a fi ascultat, în cazul neprezentării la primul termen stabilit de organul fiscal în vederea audierii”, prevăzută în anexa nr. 4;

d) „Referat privind măsurile propuse ca urmare a derulării procedurii de înregistrare fiscală, din oficiu/la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale”, prevăzut în anexa nr. 5;

e) „Decizie privind înregistrarea fiscală, din oficiu/la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale”, prevăzută în anexa nr. 6;

f) „Înștiințare privind încetarea procedurii de înregistrare fiscală, din oficiu/la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale”, prevăzută în anexa nr. 7.

Ordinul, procedura şi anexele pot fi studiate aici (format PDF, paginile 6-15)

La data intrării în vigoare a prevederilor prezentului ordin, Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.921/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală, potrivit legii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 26 octombrie 2016, cu modificările ulterioare, se abrogă.

În cazul contribuabililor pentru care înregistrarea fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală, potrivit legii, a fost inițiată potrivit procedurii aplicabile înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin, înregistrarea fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală, potrivit legii, se va realiza potrivit dispozițiilor prezentului ordin.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele