DCBusiness Actualitate ANAF a modificat Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor - Link către noul document

ANAF a modificat Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor - Link către noul document

ANAF / Foto: DCBusiness
Noutăţi de la Agenția Națională de Administrare Fiscală.

A fost publicat în Monitorul Oficial ordinul pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.494/2013 privind aprobarea modelului și conținutului formularului tipizat „Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor“, cod A.N.A.F. 14.13.22.99/7, destinat utilizării în activitatea de control a inspectorilor din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală.

Ordinul prevede următoarele:

Art. I. - Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.494/2013 privind aprobarea modelului și conținutului formularului tipizat „Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor”, cod A.N.A.F. 14.13.22.99/7, destinat utilizării în activitatea de control a inspectorilor din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 13 noiembrie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Titlul se modifică și va avea următorul cuprins:

„ORDIN privind aprobarea modelului și conținutului formularului tipizat «Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor», cod A.N.A.F. 14.13.22.99/7, destinat utilizării în activitatea de control a inspectorilor antifraudă din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală”

2. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 1. — Se aprobă modelul și conținutul formularului tipizat «Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor», cod A.N.A.F. 14.13.22.99/7, destinat utilizării în activitatea de control a inspectorilor antifraudă din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală, prezentat în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.”

3. Anexa nr. 1 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Noul document poate fi studiat aici (pag. 5-7).

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele