DCBusiness Actualitate Ajutor financiar pentru cultivarea de legume în sere și solarii. Cine primeşte finanţare şi care este suma acordată

Ajutor financiar pentru cultivarea de legume în sere și solarii. Cine primeşte finanţare şi care este suma acordată

Foto: Freepik.com
Ajutor financiar pentru agricultorii şi firmele din sectorul vegetal.

Agricultorii și firmele din sectorul vegetal vor putea beneficia în acest an de un ajutor pentru cultivarea de legume în sere și solarii cu un buget de peste 342 de milioane de lei.

Ajutorul se acordă pentru cultivarea de tomate, ardei gras, gogoșar, ardei iute, castraveți, vinete, varză, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde.
Este o măsură care vine atât în sprijinul sectorului agricol vegetal, cât și pentru a facilita aprovizionarea piețelor și a oferi consumatorilor legume proaspete produse în România.

Este o a doua decizie guvernamentală luată în decurs de o lună pentru sprijinirea  domeniului agricol, în condițiile în care, în ședința din 6 martie, au fost aprobate programe de sprijin pentru sectoarele vegetal și zootehnic de aproape 1,5 miliarde de lei.

Sprijinul financiar va fi de 1,5 euro pe metrul pătrat, echivalentul a 1.500 euro pentru 1.000 de metri pătrați. Suprafața cumulată pentru care se acordă sprijinul este de minimum 1.000 de metri pătrați, dar nu mai mult de 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar.

Fondurile necesare pentru acest an, respectiv peste 342 de milioane de lei, sunt cuprinse în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. 
Pentru anii 2026 și 2027, sumele necesare vor fi stabilite în funcție de fondurile bugetare alocate acestui minister.

Cei care vor să aplice pentru acest ajutor pot depune cererile, pentru anul 2025, până la 30 mai, iar pentru anii 2026 și 2027, în perioada 2 februarie - 15 aprilie.

Beneficiarii schemei de ajutor de minimis pot fi întreprinderile/întreprinderile unice care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele