DCBusiness › Actualitate › Adio adeverințe de venit. Instituţiile ar putea fi obligate să verifice singure datele

Adio adeverințe de venit. Instituţiile ar putea fi obligate să verifice singure datele

Foto: Freepik
Instituțiile publice nu vor mai putea cere adeverințe de venit dacă pot verifica datele online, prevede un proiect de lege depus la Senat.

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale, administrației publice locale și al instituțiilor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și a Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Potrivit expunerii de motive, proiectul urmărește instituirea obligației entităților publice de a verifica din oficiu, prin sistemele informatice ale statului, datele privind veniturile declarate fiscal ale persoanelor fizice, atunci când aceste venituri constituie condiție pentru stabilirea, acordarea, menținerea, modificarea ori încetarea unui drept sau a unei prestații, pentru acordarea unei facilități ori pentru accesul la un serviciu public.

 Inițiativa vizează reducerea solicitării adeverințelor de venit, a certificatelor de venit sau a altor documente justificative privind veniturile, în situațiile în care datele necesare pot fi obținute direct din evidențele fiscale, prin sistemul informatic PatrimVen, prin Platforma națională de interoperabilitate sau prin alte sisteme informatice prevăzute de lege.

Proiectul nu elimină verificarea veniturilor. Dimpotrivă, urmărește ca verificarea să se realizeze direct, legal, controlat și proporțional, prin sistemele statului, cu respectarea protecției datelor cu caracter personal, a secretului fiscal, a securității cibernetice, a confidențialității informațiilor și a trasabilității accesărilor, se arată în document.

Soluția legislativă propusă

Propunerea legislativă introduce, în OUG nr. 41/2016, un nou articol, art. 23, prin care se stabilește obligația entităților publice de a verifica din oficiu datele necesare din evidențele fiscale, în baza consimțământului prealabil al beneficiarului, atunci când veniturile declarate fiscal ale unei persoane fizice constituie condiție pentru soluționarea unei proceduri administrative.

Verificarea se va realiza prin sistemul informatic PatrimVen, prin Platforma națională de interoperabilitate sau prin alte sisteme informatice prin care, potrivit legii, pot fi accesate date din evidențele fiscale.

În mod corelativ, entitățile publice nu vor putea solicita persoanei documente justificative privind veniturile dacă datele necesare pot fi obținute direct prin aceste sisteme. Proiectul introduce și o regulă de minimizare a datelor: în cazul în care legea condiționează soluționarea procedurii administrative exclusiv de încadrarea într-un plafon de venit, verificarea trebuie să se limiteze la confirmarea îndeplinirii acestei condiții.

Cuantumul și natura veniturilor vor putea fi accesate doar dacă sunt necesare potrivit legii pentru soluționarea procedurii și în baza consimțământului prealabil al beneficiarului. Totodată, se păstrează dreptul persoanei de a prezenta, din proprie inițiativă, documente justificative privind veniturile obținute, explică iniţiatorii.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele