Știri cu tagul: temperaturi

Potrivit estimărilor meteorologilor, în următoarele patru săptămâni, temperaturile vor înregistra valori apropiate de normalul perioadei, ușor mai ridicate după 10 mai. În privința precipitațiilor, va ploua mai puțin decât media ultimilor ani.

Perturbația în echilibrul dintre zona arctică și zona tropicală vine și cu astfel de contraste, când avem regim termic de la o zi la alta cu valori mult sub sau peste ceea ce era normal", a explicat climatologul Roxana Bojariu, potrivit digi24.ro.

Meteorologii anunță că vremea se va răci din nou, vor reveni și ploile. De altfel, precipații se vor înregistra începând chiar de astăzi,  ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, vor continua și duminică, 24 aprilie, de sărbătoarea Floriilor.

Clima din Europa a continuat să se încălzească în 2020, regiunile arctice din Siberia confruntându-se cu un an excepţional, cu temperaturi cu 4 grade Celsius peste valorile medii, a anunţat joi serviciul european pentru monitorizarea schimbărilor climatice Copernicus, relatează AFP.

Regimul termic va continua să fie oscilant în următoarele două săptămâni (19 aprilie - 2 mai), cu perioade în care vremea se va încălzi dar şi cu intervale în care valorile termice maxime vor scădea chiar şi cu zece grade, în timp ce probabilitatea de apariţie a ploilor va rămâne ridicată atât...

Pentru weekendul 17 aprilie – 18 aprilie 2021, Administrația Națională de Meteorologie anunță o vreme în general înnorată în toate zonele țării, cu posibile averse de ploaie.

ANM a emis o informare de vreme deosebit de rece, valabilă până sâmbătă, 10 aprilie. Potrivit Agenției de Meteorologie, se vor înregistra fenomenele de brumă și îngheț la sol.

Prima și cea mai importantă modificare din genonul noului coronavirus, mutația D614G, a protejat virusul de destabilizarea învelișului său sub impactul temperaturilor scăzute. Această caracteristică a virusului poate fi utilizată pentru a crea vaccinuri, scriu oamenii de știință într-un articol...

Rezultatele observațiilor efectuate cu ajutorul unei aparaturi de mare precizie demonstrează, în opinia experților NASA, că Pământul a intrat într-o perioadă de schimbări climatice extreme.

Vine primăvara. În orice caz, așa reiese din prognozele meteo ale ANM. Asdtfel, începând cu luna aprilie, temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit, iar precipitațiile vor fi excedentare. De la jumătatea lunii aprilie, valorile termice devin normale.

Frigul mai durează până pe 27 martie, cu temperaturi de minus 9 - minus 2 grade. Sunt anunțate ploi și ninsori slabe. Din 27 martie, vremea va aduce și maxime de 16 grade.

Vremea se va menţine deosebit de rece în Bucureşti, temperaturile minime coborând până la -8 grade în dimineaţa zilei de vineri, în timp ce maximele nu vor depăşi 4 grade Celsius, conform prognozei speciale pentru Capitală emise joi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat sâmbătă prognoza meteo pentru Bucureşti, arătând că, temporar, vor cădea precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare până la ora 16:00.

Germania, care s-a confruntat în această lună cu căderi masive de zăpadă şi un ger pătrunzător, urmate după câteva zile de o vreme caracteristică mai degrabă unei primăveri călduroase, a raportat cea mai mare oscilaţie săptămânală de temperatură înregistrată de la debutul măsurătorilor...

Rusia nu este implicată în înghețurile anormale din Statele Unite, deoarece omenirea nu deține instrumente ce pot schimba și controla clima, a declarat profesorul Aleksandr Losev, membru al Consiliului pentru politică externă și de apărare al Rusiei. 

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare de Cod galben pentru următoarele două zile, mai exact până pe 15 februarie, ora 10:00.

Vremea va deveni deosebit de caldă în prima jumătate a acestei săptămâni la nivelul întregii ţări, cu valori termice maxime ce vor atinge chiar şi 14 grade Celsius, însă după data de 11 februarie se va răci accentuat şi temperaturile înregistrate pe timpul zilei vor deveni preponderent negative,...

Spania a înregistrat în noaptea de luni spre marți temperaturi ”istorice”, mercurul din termometre coborând până la minus 25,4 grade, complicând degajarea arterelor de circulație de stratul gros de zăpadă și gheață, în special în capitala Madrid, unde numeroase străzi au rămas blocate.

Vremea va fi deosebit de caldă pentru sfârşit de decembrie şi început de ianuarie, în majoritatea regiunilor, cu temperaturi maxime în unele zone de până la 16 grade Celsius, în timp ce probabilitatea pentru precipitaţii se menţine ridicată pe parcursul celor două săptămâni, arată prognoza emisă...

Noul an va avea temperaturi mai mari decât cele normale pentru această perioadă, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prognoza pe patru săptămâni arată că și precipitațiile vor fi puține.

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.949
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9486
USD
Azi 5.0469
Diferența -0.0558
Zi precendentă 5.1027
Schimb
in

Opinii

Norocul nostru ar fi o iarnă ușoară

Mircea Coșea. Un lockdown este posibil. Vom trăi din nou într-o țară gri și neagră

Profesorul de economice, Mircea Coșea, trage...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Dolarul scump pentru români înseamnă numai vești proaste

Banca Națională a României a afișat miercuri,...

Trebuie să existe și un răspuns, subliniază Elena Cristian
Cascada Vernal, Parcul Yosemite, SUA
Cascada Vernal, Parcul Yosemite, SUA
Cascada Badian, Filipine
Cascada Badian, Filipine
Cascada Berlin, Africa de SUd
Cascada Berlin, Africa de SUd
Insulele Feroe
Insulele Feroe
Cascada Iguazu
Cascada Iguazu
Kolhapur, Maharashtra, India
Kolhapur, Maharashtra, India
Cascada Niagara
Cascada Niagara
Cascada Salt Creek, SUA
Cascada Salt Creek, SUA
Cascada Silver, Oregon, SUA
Cascada Silver, Oregon, SUA
Cascada Skogafoss, Islanda
Cascada Skogafoss, Islanda

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0