Știri cu tagul: sondaj

Epidemia de Covid-19 influențează toate aspectele vieții noastre și a modificat modul nostru de viață cu care eram obișnuiți până acum.

Peste două treimi (70%) dintre directorii financiari la nivel global sunt foarte încrezători că pot îndeplini aşteptările angajaţilor şi ale clienţilor privind măsurile de siguranţă şi protecţie, arată cea mai recentă ediţie a sondajului global PwC COVID-19 CFO Pulse. 

Anul acesta ar putea aduce un curs al euro în intervalul de 4,85 - 4,90 lei şi pentru un dolar între 4,40 - 4,55 lei, estimează majoritatea companiilor chestionate de Moneycorp şi Frames, într-un sondaj privind dinamica evoluţiei de pe piaţa valutară românească.

Un angajator român din patru precizează că în companie aproximativ trei sferturi dintre angajaţi sunt cu adevărat implicaţi în realizarea sarcinilor de serviciu şi peste jumătate dintre manageri apreciază că salariaţii sunt mai puţin responsabili şi pregătiţi faţă de acum cinci...

Barometrul de securitate energetică arată că 62,7% dintre respondenţi nu sunt de acord cu decizia Guvernului de a adopta OUG 114, iar 63,5% susţin că aceasta va duce la creşterea facturii la gaze şi electricitate, a declarat, vineri, Remus Ioan Ştefureac, director general al INSCOP Research.

Cei mai mulţi dintre români (95%) oferă bacşiş în timpul vacanţelor, dar aproape jumătate dintre aceştia (48%) au avut nedumeriri în ceea ce priveşte suma potrivită, reiese dintr-un sondaj realizat de către reprezentanţii unei platforme care compară cele mai bune oferte...

Firme mari de private equity intenţionează să intre pe piaţa din România, deoarece o consideră o alternativă bună pentru investiţii în regiune, în timp ce piaţa de private equity (fonduri închise de investiții) din Europa Centrală se stabilizează după o perioadă de...

Numai 32% dintre companiile din România vor acorda, de sărbători, prime în bani angajaților lor, în timp ce trei din cinci angajatori intenționează să organizeze petreceri de Crăciun, care pot însemna, printre altele, împodobirea bradului la birou împreună cu...

Aproape jumătate (48%) dintre locuitorii Bucureştiului sunt nemulţumiţi de şcolile şi de facilităţile de educaţie din oraşul lor, arată datele publicate de Eurostat pe baza unui sondaj care a cuprins 24 de capitale din Uniunea Europeană în 2015.

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9132
Diferența 0.0082
Zi precendentă 4.905
USD
Azi 4.8027
Diferența 0.0122
Zi precendentă 4.7905
Schimb
in

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Mircea Coșea, dezamăgit de discursul lui Mugur Isărescu. Reproșurile aduse de analist

Profesorul Mircea Coșea a declarat pentru...

Autorii raportului afirmă că nu suntem conectați la discuțiile europene
Cum și-a explicat premierul propunerea inedită

Premierul Spaniei, idee haioasă pentru a economisi energie: Renunțați la ... cravată

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, le-a cerut...

Comunicate de presa

OTP Bank România se alătură programului Start-up Nation 2022

OTP Bank România se alătură programului Start-up Nation 2022

OTP Bank România a fost selectată de stat...

Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0