Știri cu tagul: romgaz

Grupul Romgaz a obţinut în primele nouă luni un profit net de 1,027 miliarde de lei, în scădere cu 14%, respectiv 167,2 milioane lei, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară din 2017, pe fondul creşterii cheltuielilor cauzate, printre altele, de majorarea...

Acordarea de dividende suplimentare nu afectează semnificativ activitatea Romgaz, care beneficiază de cash operaţional suficient, însă, pentru proiectele noi de investiţii, este posibilă accesarea de credite de la bănci sau emiterea unor obligaţiuni, a declarat, luni, Adrian Volintiru,...

Consiliul de Administraţie al Romgaz a aprobat miercuri distribuirea unor dividende suplimentare de 501,05 milioane lei, respectiv a unui dividend suplimentar de 1,30 lei/acţiune, conform unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti. 

Creşterea preţului la gaze din ultima perioadă a fost cauzată de faptul că OMV Petrom şi-a redus producţia, astfel că trebuie să importăm mai mult gaz din Rusia, care este mai scump, a declarat, marţi, Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz, la conferinţa DCBusiness pe tema noii...

Adrian Volintiru, directorul Romgaz, a făcut declarații vehemente, marți, la evenimentul DCBusiness. 

Romgaz îşi consolidează poziţia nu doar la nivel local, ci şi la nivel regional, şi se va concentra în perioada următoare pe două obiective majore, respectiv identificarea zăcămintelor onshore, care să înlocuiască actualele exploatări, şi diversificarea energetică, a declarat,...

Producţia de gaze a Romgaz a crescut în primele 9 luni ale acestui an cu 7%, iar aceasta a fost vândută în totalitate pe piaţa internă, a declarat, miercuri, directorul general al companiei, Adrian Volintiru. 

Cei doi producători români de gaze, Petrom şi Romgaz, au limitat cantitatea de gaze livrată pe piaţă, astfel că preţul a crescut, iar furnizorii trebuie să importe mai mult gaz din Rusia, care este şi mai scump, a declarat, marţi, directorul general al Engie România, Eric Stab. 

Constantin Adrian Volintiru a fost numit în funcţia de director general al SNGN Romgaz pentru o perioadă de patru ani, potrivit unei decizii a Consiliului de Administraţie al companiei din data de 1 octombrie, informează Romgaz printr-un anunţ remis Bursei de la Bucureşti.

Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a încheiat un contract de vânzare-cumpărare de gaze naturale pe piaţa concurenţială cu Complexul Energetic Hunedoara, în valoare de 50,336 milioane lei, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti. 

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.949
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9486
USD
Azi 5.0469
Diferența -0.0558
Zi precendentă 5.1027
Schimb
in

Opinii

Norocul nostru ar fi o iarnă ușoară

Mircea Coșea. Un lockdown este posibil. Vom trăi din nou într-o țară gri și neagră

Profesorul de economice, Mircea Coșea, trage...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Dolarul scump pentru români înseamnă numai vești proaste

Banca Națională a României a afișat miercuri,...

Trebuie să existe și un răspuns, subliniază Elena Cristian
Cascada Vernal, Parcul Yosemite, SUA
Cascada Vernal, Parcul Yosemite, SUA
Cascada Badian, Filipine
Cascada Badian, Filipine
Cascada Berlin, Africa de SUd
Cascada Berlin, Africa de SUd
Insulele Feroe
Insulele Feroe
Cascada Iguazu
Cascada Iguazu
Kolhapur, Maharashtra, India
Kolhapur, Maharashtra, India
Cascada Niagara
Cascada Niagara
Cascada Salt Creek, SUA
Cascada Salt Creek, SUA
Cascada Silver, Oregon, SUA
Cascada Silver, Oregon, SUA
Cascada Skogafoss, Islanda
Cascada Skogafoss, Islanda

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0