Violeta Alexandru, fostul ministru al Muncii, atrage atenţia că lipsa documentelor de la vechile locuri de muncă reprezintă o problemă gravă la nivel naţional care duce la scăderea vechimii şi implicit a pensiei.
Românii vaccinaţi cu Pfizer ar putea fi chemaţi pentru a treia doză. Valeriu Gheorghiţă spune că așteaptă să vadă ce arată studiile ştiinţifice dar şi ce va decide Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Românii ar avea mai multe șanse să intre în SUA în urma unei campanii de informare inițiate de Ministerul Afacerilor Externe, menită să clarifice condițiile în care aceștia se pot califica pentru viză.
S-a dat startul la sezonul grătarelor, una dintre activităţile cele mai iubite de români. De aceea, oamenii trebuie să ştie că riscă amenzi mari, dacă fac grătarul într-o zonă nepotrivită.
Agenţii economici oferă 13.440 locuri de muncă la nivel naţional, mare parte pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale şi profesionale, reiese din evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), publicate miercuri.
Medicul ATI Radu Țincu a declarat, sâmbătă, că se discută despre o a treia doză de vaccin anti-COVID și modificarea serului, astfel încât să facă față noilor variante virale.
Persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 se pot deplasa şi după ora 22,00, a declarat într-o conferinţă de presă, coordonatorul campaniei de imunizare împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă.
Românii plătesc un preţ care e liber în momentul de faţă şi care este un preţ încă neaşezat pe piaţă, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, într-un interviu acordat agenției Agerpres.
Ministrul Muncii spune că modificările legislative care au în vedere protejarea românilor care merg la muncă în străinătate vor fi incluse într-un act normativ ce urmează să fie adoptat în şedinţa de Guvern, de săptămâna viitoare.
Autoritățile vor să ofere garanții suplimentare pentru românii care merg să muncească în alte state. Proiectul de modificare a Legii privind protecția românilor care lucrează în străinătate a fost discutat, miercuri, în primă lectură, în ședința de Guvern.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a recomandat celor care vor să meargă la mare în weekendul de 1 mai "să o facă cu încredere", dar cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
Ministrul de interne Lucian Bode a explicat duminică cum se vor desfăşura slujbele de Paşti şi cum pot românii din diaspora să călătorească în România pentru a petrece sărbătorile alături de familie.
Magazinele mari și medii trebuie să asigure fiecărui client cota de cel puțin 7 metri pătrați, iar magazinele mici doi metri. Magazinele care au deja această posibilitate ar putea afișa la intrare numărul maxim de clienți admiși simultan, a anunțat prefectul Capitalei, Alin Stoica.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat joi, 1 aprilie, că autoritățile italiene au revizuit condiţiile de intrare în Italia, în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19, iar cetăţenii care vin din România sunt obligaţi să prezinte un test COVID negativ şi să stea în izolare timp de cinci...
Populația României continuă să fie extrem de vulnerabilă în fața riscurilor, conform studiului „Asigurările de viață, instrument de protecție pentru familie”, realizat pentru UNSAR de către un grup de experți independenți.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, şi ministrul Muncii, Raluca Turcan, au semnat marţi un protocol de colaborare care are ca obiectiv informarea şi protejarea cetăţenilor români care muncesc sezonier în afara ţării.
Un grup de peste 30 de cetăţeni români - 31 potrivit presei spaniole, sau 35 conform unei surse media franceze - care călătoreau cu un autocar înspre România având asupra lor teste PCR false au fost reţinuţi la graniţa dintre Spania şi Franţa.