Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut uşor marţi la 5,53% pe an, de la 5,52% cât a fost luni, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat luni la 5,52%, de la 5,50% vineri.
Cu un război lângă granița României care amenință să se extindă și după o pandemie care dăduse deja peste cap tot sistemul economic intern și internațional, sectorul imobiliar nu este ocolit de probleme.
Purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României, Dan Suciu, a anunțat când vor începe prețurile să scadă și care sunt cele trei metode de luptă împotriva inflației.
Indicele ROBOR trecut de 5,20%, un nivel maxim din 2013, iar IRCC-ul va urma și el același trend. Analistul economic Adrian Negrescu, despre ce se va întâmpla în următorul an.
Fostul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici, a reacționat, într-o postare pe Facebook, după ce indicele ROBOR a marcat o nouă creștere, ajungând la nivelul maxim al ultimilor 9 ani.
Economiștii și analiștii se așteapta ca, în ședința de mâine, 10 mai, Banca Națională a României să majoreze din nou dobânda cheie până la nivelul de 4%, în contextul în care creditele cetățenilor se scumpesc, rata inflației crește într-un ritm galopant.
Florin Dănescu, președintele Asociației Române a Băncilor, a făcut o serie de afirmații pentru publicația wall-street.ro și care au fost în defavoare trecerii contractelor de credit de la ROBOR la IRCC. Momentul ales este cumva de mirare dat fiindcă ROBOR a ajuns să fie de aproape 3 ori mai...
Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat vineri la 5,20%, în creştere faţă de joi, când indicele a atins 5,16%.
Profesorul Mircea Coșea a analizat creșterea indicelui ROBOR, care a trecut de 5%, menționând că au de suferit nu doar cetățenii cu credite, dar și cei care nu au împrumuturi. Analistul a explicat de ce.
Indicele Robor la 3 luni, care rămâne în continuare cel mai folosit indicator la creditele vechi în lei, a crescut luni dimineaţă pentru prima oară peste pragul de 5%, urcând la 5,01%.