Știri cu tagul: restaurante

Premierul Ludovic Orban a anunţat joi că din 15 iunie mallurile vor fi redeschise, excepţie făcând restaurantele, locurile de joacă şi cinematografele din interiorul acestor complexuri.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat miercuri, în cadrul unei declarații de presă, că grădinițele și creșele rămân închise. La fel și mall-urile, restaurantele și sălile de sport.

Grecia a permis cafenelelor şi restaurantelor să redeschidă de luni, în cadrul măsurilor de ridicare graduală a restricţiilor pentru a reporni economia sa dependentă de turism şi a-i atrage pe vizitatorii străini înainte de sezonul de vară, relatează Reuters.

Compania Avtipus Patents and Inventions a creat o mască de protecție pentru față prin care se poate mânca. Acționată de o pârghie, masca se deschide suficient pentru a introduce o furculiță cu mâncare.

Grecia analizează o reducere a taxelor pe vânzări pentru restaurante şi cafenele, în cadrul unui plan mai larg de măsuri destinate relansării unei economii dependente de turism, care a fost afectată de pandemia de coronavirus, transmite Reuters.

De astăzi, restricţiile de circulaţie încetează şi în Budapesta, însă unele dintre măsurile de protecţie rămân în vigoare. În provincie, proprietarii pot deschide şi spaţiile interioare ale unităţilor de alimentaţie publică, iar unităţile de cazare pot primi...

Germania a relaxat şi mai mult unele dintre restricţiile impuse în restaurante, baruri, hoteluri şi alte unităţi din industria ospitalităţii. Polonia și Danemarca au redeschis, la rândul lor, aceste localuri. E adevărat, trebuie respectate anume norme, în special cele privind...

Coaliţia guvernamentală de centru-dreapta la putere în Bulgaria a propus vineri reducerea Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) pentru restaurante şi servicii de catering până la 9%, de la 20%, începând din luna iulie a acestui an, în ideea de a a ajuta industria...

Bulgaria intenţionează să reducă Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) pentru restaurante şi cantine la 9%, de la 20%, începând din 2021, pentru a ajuta industria ospitalităţii să îşi revină după pandemia de coronavirus, a declarat, marţi, premierul Boiko Borissov, transmite Reuters.

Una dintre principalele preocupări pentru perioada următoare este ca, în România, să se găsească măşti de protecţie în magazine după data de 15 mai, la un preţ în jurul a 2 lei, a declarat, marţi, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, marţi, suspendarea activităţii de servire şi consum de produse alimentare şi produse alcoolice şi nealcoolice la restaurante, cafenele şi hoteluri.

Coronavirusul în sine nu ne afectează atât de mult cât isteria care însoțește epidemia. Oamenii au dat năvală să cumpere diverse alimente dar în mod curios au ignorat să cumpere articole de igienă, precum săpun, dezinfectanți etc.

China, unul din cei mai mari utilizatori de plastic din lume, are în plan interzicerea completă a pungilor și uneltelor de unică folosință din plastic, în toate orașele și localitățile, până în anul 2022.

Piaţa restaurantelor şi cafenelelor (F&B) din România înregistrează o creştere anuală de 10% şi ar putea ajunge la 5 miliarde de euro, până 2022-2023, relevă raportul Cushman & Wakefield Echinox, intitulat "Food and Beverage: Romania Market Report".

Lanţul de restaurante al celebrului chef britanic Jamie Oliver a intrat marţi în faliment, punând în pericol circa 1.300 de locuri de muncă din cele 25 de localuri din Marea Britanie, relatează Reuters, Press Association şi dpa. 

Valoarea industriei ospitalităţii din România se ridică la 3 miliarde de euro, însă deficitul de personal din domeniu depăşeşte cifra de 50.000 de persoane, a declarat, miercuri, într-o conferinţă dedicată industriei ospitalităţii, Dragoş Petrescu, preşedintele Organizaţiei...

Asociaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) propune modificarea legislaţiei privind veniturile obţinute sub formă de bacşiş, solicitând ca acestea să fie evidenţiate separat în bonul fiscal, însă fără a se supune cotei de TVA, a declarat, luni,...

Cele mai bune restaurante din București își primesc astăzi premiile pentru activitatea din 2018. George Butunoiu, cunoscut în primul rând ca head-hunter de succes, decernează premiile Restocracy pentru cele mai bune restaurante, pentru cele mai importante bucătării naționale și...

Sezonul reducerilor este în plină desfășurare la Plaza România, unde clienții pot profita de reduceri masive de până la 70%, în magazine și cafenele. Prețuri mai mici pot fi găsite și la București Mall - Vitan, unde reducerile se situează între 10 și 70%.

Gospodăriile din Uniunea Europeană au alocat, în medie, în 2017, o cotă de 8,8% din totalul cheltuielilor de consum pentru "restaurante şi hoteluri", pe ultimul loc din UE la acest indicator fiind gospodăriile din România care au alocat în acest scop doar 3,1% din totalul...

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9254
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9256
USD
Azi 4.1035
Diferența 0.0024
Zi precendentă 4.1011
Schimb
in

Opinii

Florin Cîțu: Relaxarea se va face în două etape. Prima de la 1 iunie, a doua, la 1 august
Schimbări importante la aeroportul Otopeni
Modernizarea parcărilor de la Otopeni va costa 2,8 milioane de euro
"Astăzi, 5 mai 2021, CN Aeroporturi Bucureşti a emis Ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea parcărilor de la Aeroportul Int

Schimbări importante la aeroportul Otopeni

Compania Naţională Aeroporturi...

Cîțu: Nunțile, doar pentru persoanele vaccinate

Cîțu: Nunți doar pentru persoanele vaccinate

De la 1 iunie,...

Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii
Culorile naturii

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2021 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy