Știri cu tagul: proiecte

Perioada de depunere a propunerilor de proiecte de producţie de energie eoliană şi solară, din fonduri aferente PNRR a fost prelungită.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea - 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. 

Guvernul va aproba în şedinţa de joi, printr-o ordonanţă de urgenţă, instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele bovine, suine şi avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19.

Preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu a vorbit despre proiectul Anghel Saligny.

Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene a lansat platforma PNRR Proiecte.

Președintele Consiliului Județean Francisk Chiriac a vorbit, la DCNews, despre marile proiecte care se realizează în regiune. 

Fostul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare, a venit cu o precizare, subliniind că proiectele propuse astăzi, 24 august, de succesorul său la instituția menționată, Dan Vîlceanu, au fost prezentate public încă din luna mai.

Proiectele incluse pe prima listă cu dosare aprobate în cadrul Programului Casa Eficientă Energetic, publicată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), au o valoare totală de 3,203 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis miercuri AGERPRES.

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, înaintea participării la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România, că nu există niciun pericol ca primarii să nu primească bani pentru proiectele aflate în derulare.

Premierul Florin Cîţu a declarat că în următoarea perioadă se va ocupa de reducerea birocraţiei, pentru ca procedurile prin care vor putea fi implementate proiectele prin PNRR să fie mai rapide, astfel încât în termenul de cinci ani banii primiţi să poată fi cheltuiţi.

Pe masa Guvernului se află şi un proiect de hotărâre ce are în vedere creşterea numărului de salariaţi pe piaţa forţei de muncă, dar şi aplicarea unor măsuri de sprijinire a angajatorilor pentru implementarea Strategiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru perioada 2021-2017.

România are nevoie de infrastructură, iar proiectele în materie vor fi făcute în termenul asumat, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu, care a precizat că va discuta acest subiect şi în cadrul vizitei de la Bruxelles în care va merge în această săptămână.

Negocierile au fost dificile, iar planul a început lent, dar din imensul fond european de recuperare post-coronavirus s-ar putea efectua primele plăţi în iulie, scrie AFP într-un articol publicat luni pe platforma European Data News Hub (EDNH).

Cum se văd investițiile, fondurile europene, finanțările la CEC Bank? Începând din 1997, am lucrat proiecte cu fonduri europene, cu fonduri europene nerambursabile și aș încerca să dau o tentă oarecum optimistă, a declarat Ramona Ivan, Director de Relații cu Instițiile Naționale și...

Guvernul României a aprobat miercuri negocierea şi semnarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 100 milioane de euro, pentru susţinerea proiectului "Şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile", informează Ministerul...

Premierul Ludovic Orban a anunţat, marţi, proiecte comune între Primăria Capitalei şi Guvern în toate domeniile importante de activitate ale municipalităţii - mediu, mobilitate urbană, sănătate, energie termică. Şeful Executivului a fost prezent la semnarea contractului de finanţare pentru...

Primarul general ales, Nicuşor Dan, a declarat, vineri, că nu se va mai întâmpla ca Primăria Capitalei să fie un obstacol pentru Ministerul Transporturilor, în situaţii precum cele care ţin de eliberarea unui certificat de urbanism.

Premierul Ludovic Orban a apreciat miercuri că fondurile obţinute de România de la Uniunea Europeană pentru perioada 2021-2027 reprezintă 'o şansă uriaşă' şi a dat asigurări că autorităţile vor fi pregătite să utilizeze aceşti bani pentru infrastructură, educaţie, sănătate, agricultură şi alte...

Președintele Klaus Iohannis a făcut un apel către autoritățile locale să pregătească proiecte pentru fonduri europene. „De asta m-am bătut acolo, la Bruxelles, pentru bani europeni, nu pentru mine, ci pentru România”, a spus el.

Ramona Ivan, Director Direcția Relații cu Instituții Naționale și Internaționale CEC Bank, a explicat ce proiecte sunt finanțate în această perioadă în cadrul dezbaterii online ”Upgrade România - Investițiile, motorul de pornire a economiei”, organizată de DC Media Group.

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.925
Diferența -0.0059
Zi precendentă 4.9309
USD
Azi 4.7278
Diferența -0.0112
Zi precendentă 4.739
Schimb
in

Opinii

Care sunt dificultățile cu care se vor confrunta economia și oamenii
Numai ei știu adevărul despre această majorare

Acesta este adevărul despre majorarea pensiilor cu 12,5%

Un procent de creștere decis cu dificultate,...

Profesorul Mircea Coșea

Mircea Coșea: Suntem într-o economie de război; Guvernul nu ne protejează

Profesorul și analistul de economie Mircea...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0