Știri cu tagul: program

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea, pentru a doua oară în aceeaşi zi, a înscrierilor în aplicaţia informatică a Programului Casa Verde Fotovoltaice, având în vedere că aceasta nu a funcţionat corespunzător nici după reluarea înscrierii de la ora 16:00, a anunţat...

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a publicat pe site-ul propriu proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care stabileşte cadrul instituţional şi financiar general pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă (MRR), conform...

lucru normal luni, 29 noiembrie, iar marţi şi miercuri acestea vor fi închise, potrivit unui comunicat remis vineri de Compania Naţională Poşta Română.

Persoanele fizice care nu au cont de utilizator în aplicaţia informatică dedicată programului "Rabla pentru electrocasnice" vor avea la dispoziţie şapte zile, începând de vineri, 19 noiembrie, să se înscrie pentru ediţia de sărbători a acestui program, a anunţat ministrul interimar al Mediului,...

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat o decizie "istorică" în ceea ce privește vaccinarea copiilor, relatează presa internațională.

Un număr de 51.934 de persoane fizice s-au înscris la producători sau dealeri auto pentru achiziţia unui autovehicul nou prin Programul "Rabla", iar până în prezent au fost achiziţionate 33.508 autovehicule şi 294 motociclete, arată datele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), publicate joi.

Companiile vor trebui să verifice valabilitatea certificatelor verzi COVID-19, acest lucru putând fi posibil cu ajutorul unei aplicații care este deja existentă.

Ministrul Economiei a criticat în termeni duri viitorul program naţional de investiţii "Anghel Saligny" care va fi implementat după modelul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Claudiu Năsui susţine că "s-a furat" din cele două programe naţionale în cadrul cărora au fost alocate...

Codul muncii prevede clar modul în care se desfășoară programul de lucru al angajaților cât și modul în care aceșta trebuie remunerați sau recompensați, în funcție de orele lucrate, perioadele din timpul zilei sau ale săptămânii.

Comisia Europeană a aprobat miercuri primul plan naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR), cel al Portugaliei, ţara care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE şi a dorit să dea un exemplu, fiind în aprilie primul stat membru al UE care a transmis Bruxellesului programul său de...

Premierul Florin Cîţu a reiterat vineri că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) depus de România la Bruxelles nu a fost respins şi că toţi banii, 29,2 miliarde de euro, vor fi atraşi de ţara noastră, precizând că, în actuala etapă, Comisia Europeană a formulat o serie de observaţii...

Valoarea totală a solicitărilor de garantare transmise în cadrul programului "Noua Casă", în perioada 29 martie - 4 iunie 2021, însumează peste 735 de milioane de lei, a anunţat marţi, pe pagina sa de Facebook, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

Simplu, rapid și în doar câteva click-uri, anunță premierul Florin Cîțu într-o postare pe pagina sa de Facebook, referindu-se la cum va decurge interacțiunea cu instituțiile statului.

Blue Air a lansat orarul de vară 2022 cu reduceri de 22% la toate zborurile cu date de călătorie cuprinse între 27 martie - 29 octombrie 2022, informează vineri operatorul aerian.

Autobuzele şi troleibuzele vor respecta programul de transport, începând de săptămâna viitoare, iar acest lucru va fi posibil prin aplicaţia existentă care creează legătura între dispecerat şi şoferul vehiculului, a anunţat, vineri, directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB),...

Programul "Rabla pentru electrocasnice" din acest an va debuta pe 14 mai cu etapa de înscriere a beneficiarilor, iar din 21 mai beneficiarii pot începe achiziţia de aparatură nouă în schimbul predării uneia vechi, a anunţat, marţi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, într-o...

Salariaţii care primesc liber atât pentru sărbătorile legale de Paştele catolic, cât şi pentru cel ortodox trebuie să le recupereze ulterior pe cele care se dublează. 

Marile reţele comerciale au anunţat un program special de lucru în perioada Sărbătorilor Pascale, respectiv 30 aprilie-3 mai.

Metrourile vor circula de Paște conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale, pe toate magistralele, anunță Metrorex.

Loteria Română vine cu precizări pentru persoanele care au achizționat deja bilete sau care intenționează să intre în posesia lor. 

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.949
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9486
USD
Azi 5.0469
Diferența -0.0558
Zi precendentă 5.1027
Schimb
in

Opinii

Norocul nostru ar fi o iarnă ușoară

Mircea Coșea. Un lockdown este posibil. Vom trăi din nou într-o țară gri și neagră

Profesorul de economice, Mircea Coșea, trage...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Dolarul scump pentru români înseamnă numai vești proaste

Banca Națională a României a afișat miercuri,...

Trebuie să existe și un răspuns, subliniază Elena Cristian
Cascada Vernal, Parcul Yosemite, SUA
Cascada Vernal, Parcul Yosemite, SUA
Cascada Badian, Filipine
Cascada Badian, Filipine
Cascada Berlin, Africa de SUd
Cascada Berlin, Africa de SUd
Insulele Feroe
Insulele Feroe
Cascada Iguazu
Cascada Iguazu
Kolhapur, Maharashtra, India
Kolhapur, Maharashtra, India
Cascada Niagara
Cascada Niagara
Cascada Salt Creek, SUA
Cascada Salt Creek, SUA
Cascada Silver, Oregon, SUA
Cascada Silver, Oregon, SUA
Cascada Skogafoss, Islanda
Cascada Skogafoss, Islanda

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0