Știri cu tagul: portul constanța

Mihai Daraban, preşedintele CCIR, a vorbit, la DC News TV, despre canalul Dunăre-Marea Neagră, dar și despre extinderea Portului Constanța.

Agribusiness-ul românesc este serios perturbat de amploarea tensiunilor de la graniţa cu Ucraina, susţin reprezentanţii Clubului Fermierilor Români, care estimează că în doi ani s-ar putea produce "daune ireparabile" asupra agriculturii autohtone.

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),  a avut, miercuri, 15 iunie, o întrevedere cu E.S. dl. Rim Kap-soo, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Republicii Coreea în România, agenda discuțiilor cuprinzând subiecte legate de modalităţile de...

Se iau măsuri pentru ca Portul Constanţa să poată face faţă unul aflux crescut de mărfuri.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că există o oportunitate ca în 2023 să poată fi finanţate prin PNRR proiecte ale Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM), deşi zona navală nu a fost prinsă în respectivul program, menţionând totodată că Portul...

Profesorul Mircea Coșea a vorbit explicat, exclusiv pentru DCBusiness, care sunt marile oportunități pe care România le pierde în contextul crizei și a războiului de la graniță.

Se vorbește foarte mult despre o criză alimentară la nivel global din cauza războiului din Ucraina, unul dintre marii exportatori de cereale din lume, la fel ca și Rusia, de altfel.

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a semnat un Memorandum de Înțelegere cu reprezentanții Centrului Uniunii Europene pentru IMM-uri (EU SME Center), în scopul sprijinirii companiilor românești care doresc să acceseze piața din China. 

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, a primit marți, 26 octombrie, vizita E.S. dl. Guillermo Ordorica Robles, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Statelor Unite Mexicane în România, în scopul dinamizării schimburilor comerciale bilaterale.

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),  a primit luni, 18 octombrie, vizita E.S. Hiroshi Ueda, Ambasador Extraordinar si Plenipotențiar al Japoniei în România, în scopul dinamizării schimburilor comerciale bilaterale.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, a primit joi, 2 septembrie, vizita Ministrului Adjunct al Departamentului Relații și Cooperare al Africii de Sud, Alvin Botes, aflat într-o vizită oficială în România.

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a găzduit miercuri, 9 iunie, întâlnirile business to business (B2B) din cadrul Forumului de Afaceri România-Israel, eveniment organizat în marja vizitei oficiale în România a E.S. domnul Reuven Rivlin, Președintele Statului Israel.

Un container încărcat cu aproximativ 18 tone de deşeuri (piese auto uzate), aduse din Belgia pentru o firmă din judeţul Ialomiţa, a fost depistat în Portul Constanţa Sud - Agigea, fiind luată măsura nepermiterii efectuării importului, a informat marţi Garda de Coastă.

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),  a primit miercuri, 3 februarie, vizita Ministrului Departamentului Comerțului Internațional din Guvernul Marii Britanii, Greg Hands.

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCIR),  a avut  o întâlnire de lucru cu reprezentanții companiei Large Infrastructure Projects din Bulgaria, în scopul identificării unor soluții optime de revitalizare a schimburilor comerciale care se desfășoară în  partea de...

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), în colaborare cu Ambasada Republicii Islamice Pakistan în România. a organizat, miercuri, 3 februarie, “Forumul de afaceri online România – Pakistan”.având ca principal obiectiv promovarea schimburilor comerciale bilaterale.

Direcţia de Sănătate Publică Constanţa a anunţat existenţa unui focar de COVID-19 la bordul unei nave sub pavilion Malta aflată la reparaţii în docul Şantierului Naval Constanţa (ŞNC), informează, miercuri, Prefectura Constanţa.

Aproape 26.000 de tone de azotat de amoniu sunt depozitate în Portul Constanța, cea mai mare canditate fiind în zona de nord. Administrația Porturilor Maritime (APM) atrage atenția că toți operatorii care manipulează substanțe periculoase trebuie să aibă un plan de securitate aprobat de ISU.

Pe partea de investiții în infrastructură, există trei proiecte semnificative aflate în derulare în portul Constanța, a declarat Costel Stanca, Director General al CN APM Constanța, în cadrul dezbaterii cu tema ”Upgrade România - Investițiile, motorul de pornire a economiei”, organizată de DC...

Două nave au fost arestate de autorităţile româneşti în Portul Constanţa, la solicitarea marinarilor şi a Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (ITF), pentru datorii totale de peste 250.000 de dolari către membrii de echipaj, informează un comunicat de presă transmis luni de...

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9132
Diferența 0.0082
Zi precendentă 4.905
USD
Azi 4.8027
Diferența 0.0122
Zi precendentă 4.7905
Schimb
in

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Mircea Coșea, dezamăgit de discursul lui Mugur Isărescu. Reproșurile aduse de analist

Profesorul Mircea Coșea a declarat pentru...

Autorii raportului afirmă că nu suntem conectați la discuțiile europene
Cum și-a explicat premierul propunerea inedită

Premierul Spaniei, idee haioasă pentru a economisi energie: Renunțați la ... cravată

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, le-a cerut...

Comunicate de presa

OTP Bank România se alătură programului Start-up Nation 2022

OTP Bank România se alătură programului Start-up Nation 2022

OTP Bank România a fost selectată de stat...

Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația
Croația

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0