Știri cu tagul: pnrr

Ministrul Fondurilor Europene a explicat că reforma pensiilor apare în PNRR în condiţiile în care acest plan implică reforme, dar şi în contextul în care raportul de ţară pentru România a făcut referire, în ultimii ani, la sistemul de pensii.

România va depune un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru toată suma alocată, 29,2 miliarde de euro, a declarat, joi, premierul Florin Cîţu, subliniind că doreşte ca PNRR să fie aprobat din momentul în care va ajunge la Bruxelles.

Guvernul Ungariei a depus marţi seara planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR), pe masa Comisiei Europene. Documentul pe care maghiarii l-au întocmit în vederea beneficierii de fondurile de redresare din partea UE conţine proiecte de dezvoltare strategică în valoare de peste 2500 de...

Istvan Jakab, şeful interimar al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, a discutat despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNNR), un program european pentru redresarea economiei post-pandemie.

Autostrada A7 Ploieşti - Paşcani - Siret a fost inclusă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ca proiect major, alături de un sector din autostrada A8 Tg. Mureş - Iaşi - Ungheni şi unul din autostrada A3 Bucureşti - Borş, a declarat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin...

Ajustarea bugetului Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă de la 42 miliarde euro la 29,2 miliarde euro a presupus şi modificarea alocărilor pentru proiectul România Educată, care va beneficia de 3,7 miliarde euro, respectiv 12% din PNRR, conform unei declaraţii comune a ministrului...

Președintele Klaus Iohannis a răspuns la întrebarea pusă de redactorul Știri Diaspora, în legătură cu accesarea fondurilor disponibile prin PNRR.

Vicepremierul Dan Barna a declarat luni că, în privinţa proiectelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Comisia Europeană a apreciat componentele de educaţie, infrastructura de sănătate, feroviară şi împăduriri.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a discutat, luni, la Bruxelles, cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, şi cu comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, despre finanţarea a cinci segmente de autostradă prin Planul Naţional de...

Europarlamentarul Victor Negrescu a atras atenţia asupra mai multor sincope din PNRR, din cauza cărora planul nu a fost încă aprobat la Bruxelles.

Comisia va utiliza o strategie de finanțare diversificată pentru a mobiliza până la aproximativ 800 mld. euro până în 2026. Comisia a luat măsuri pentru a se asigura că împrumuturile din cadrul NextGenerationEU vor fi finanțate în cele mai avantajoase condițiții pentru statele membre.

În emisiunea lui Radu Tudor "Punctul de întâlnire", Elena Cristian a dezvăluit cele 3 pietre grele care apasă pe buget, iar Guvernul abia le poate duce.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat, joi, la Miercurea Ciuc, că banii pentru păduri din Programul Naţional de Rezilienţă şi Relansare (PNRR) nu vor fi risipiţi, aşa cum a susţinut organizaţia de mediu WWF România, într-un comunicat de presă.

Analistul economic Adrian Câciu a declarat, în exclusivitate pentru DCBusiness, că direcția ascendentă a cursului euro-leu poate fi oprită doar de Guvern, Banca Națională acționând corect din punct de vedere al politicii monetare și nu i se poate reproșa nimic.

Guvernul discută, în şedinţa de miercuri, în a doua lectură, modificarea şi completarea Ordonanței 155/2020 privind măsuri pentru elaborarea Planului naţional de relansare şi rezilienţă (PNRR) pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare...

Guvernul a discutat în şedinţa de vineri Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care urmează să fie supus dezbaterii publice, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că forma finală a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă trebuie să beneficieze de susţinerea şefului statului, precizând că structura PNRR este "creionată în linii mari" la nivelul coaliţiei de guvernare.

Banii care urmează să fie primiți de România în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) stârnește discuții și discordie între partidele politice.

Negocierile Comisiei Europene cu ţările membre pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) vor avea loc în lunile mai şi iunie, iar instrumentul este unul de finanţare a reformelor, chiar dacă foarte multă lume este interesată de aceşti bani, a declarat, marţi, Cristian Ghinea,...

Comisia Europeană a trimis observaţii asupra unor componente ale Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar realitatea este că România nu a transmis un Plan ci doar nişte bucăţi, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marius Vasiliu, în...

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9266
Diferența 0.0016
Zi precendentă 4.925
USD
Azi 4.7043
Diferența -0.0235
Zi precendentă 4.7278
Schimb
in

Opinii

Care sunt dificultățile cu care se vor confrunta economia și oamenii
Numai ei știu adevărul despre această majorare

Acesta este adevărul despre majorarea pensiilor cu 12,5%

Un procent de creștere decis cu dificultate,...

Profesorul Mircea Coșea

Mircea Coșea: Suntem într-o economie de război; Guvernul nu ne protejează

Profesorul și analistul de economie Mircea...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0