Știri cu tagul: morti

Italia a raportat marţi 853 de decese asociate COVID-19, în creştere faţă de 630 în urmă cu o zi şi cel mai grav bilanţ înregistrat după data de 28 martie, transmite Reuters.

România alocă 5,6% din PIB pentru Sănătate și ocupă ultimul loc din UE. Bugetul a crescut în ultimii ani, dar și cheltuielile s-au înmulțit. În plus, statul nu investește în medicina de familie și în prevenție, iar managerii spitalelor nu sunt pregătiți.

Preşedintele american Donald Trump l-a criticat din nou luni pe medicul Anthony Fauci, figură foarte respectată în SUA şi membru al celulei de criză de la Casa Albă pentru gestionarea crizei sanitare, relatează AFP.

COVID-19 a cauzat de trei ori mai multe decese decât pneumonia și gripa combinate în primele opt luni ale acestui an, potrivit noilor cifre date publicității de Office for National Statistics (ONS) din Marea Britanie.  

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.552 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o...

Două milioane de morţi de COVID-19, dublul celor care şi-au pierdut viaţa până în prezent din cauza maladiei, este o cifră "foarte probabilă" dacă nu se face totul pentru combaterea pandemiei, a avertizat vineri un înalt responsabil al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, relatează AFP.

Grupul de Comunicare Strategică a transmis cel mai recent bilanț al imbolnăvirilor și deceselor înregistrate pe teritoriul României.

Decesele provocate de coronavirus continuă să se acumuleze pe măsură ce lumea trece peste o jumătate de milion de decese. Peste 4.700 de oameni mor în fiecare zi, în medie, în perioada 1 - 27 iunie.

Cel puţin 12 soldaţi indieni au fost ucişi într-o 'confruntare violentă' cu armata chineză la frontiera disputată din Ladakh (nordul Indiei), sursă de vii tensiuni militare din luna mai între cei doi giganţi asiatici, transmite AFP, citând un comunicat al armatei indiene.

Brazilia a depăşit joi pragul de 40.000 de morţi din cauza noului coronavirus şi 800.000 de cazuri confirmate, potrivit ultimului bilanţ prezentat de Ministerul Sănătăţii, scrie AFP.

Noul coronavirus a făcut 1.021 de decese suplimentare în 24 de ore în Statele Unite, potrivit datelor prezentate joi la orele 20.30 (vineri, 00.30 GMT) de universitatea americană Johns Hopkins, transmite AFP.

Italia a devenit duminică ţara cea mai afectată de epidemia de coronavirus după China, potrivit unei noi numărători efectuate de AFP plecând de la cifre oficiale.

În Italia 36 de persoane au murit de coronavirus în ultimele 24 de ore, crescând la 233 numărul total al cazurilor de deces, în timp ce numărul infectărilor a crescut la 5.883 (+ 1.247), potrivit bilanţului oficial publicat sâmbătă, transmite AFP.

Numărul de decese cauzate de coronavirus în China a crescut la 425, după ce autorităţile din provincia Hubei au anunţat marţi încă 64 de cazuri de deces, relatează AFP.

Puternicul seism care s-a produs vineri în estul Turciei a făcut cel puţin 31 de victime, potrivit celui mai recent bilanţ anunţat duminică de autorităţile din această ţară.

Cea mai proastă dintre ideile care ar putea fi aplicată în conflictul dintre Washington și Teheran ar fi invadarea Iranului. În orice caz, așa consideră experții publicației americane The National Interest, explicând că un astfel de scenariu ar implica probleme de logistică...

Două persoane au murit în urma incendiilor de vegetaţie care au scăpat de sub control pe coasta de est a Australiei, pe fondul temperaturilor în continuă creștere și a văntului puternic, pompierii intervenind pentru a salva vieți și proprietăți.

Cel puţin 26 de persoane şi-au pierdut viaţa, potrivit mass-mediei japoneze, în urma trecerii devastatoare a taifunului Hagibis, în timp ce 110.000 de membri ai echipelor de salvare se pregăteau duminică să ajute oamenii blocaţi în urma inundaţiilor, relatează AFP.

Incendiile din sudul Californiei au făcut deja doi morţi, în timp ce peste 100.000 de persoane au primit ordin de evacuare preventivă după ce flăcările au distrus noi locuinţe la nord de Los Angeles, relatează sâmbătă AFP. 

Miercuri a avut loc un atac armat în fața unei sinagogi din orașul Halle în timpul căruia au fost ucise cel puțin două persoane, scrie Bild .

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.949
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9486
USD
Azi 5.0469
Diferența -0.0558
Zi precendentă 5.1027
Schimb
in

Opinii

Norocul nostru ar fi o iarnă ușoară

Mircea Coșea. Un lockdown este posibil. Vom trăi din nou într-o țară gri și neagră

Profesorul de economice, Mircea Coșea, trage...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Dolarul scump pentru români înseamnă numai vești proaste

Banca Națională a României a afișat miercuri,...

Trebuie să existe și un răspuns, subliniază Elena Cristian
Cascada Vernal, Parcul Yosemite, SUA
Cascada Vernal, Parcul Yosemite, SUA
Cascada Badian, Filipine
Cascada Badian, Filipine
Cascada Berlin, Africa de SUd
Cascada Berlin, Africa de SUd
Insulele Feroe
Insulele Feroe
Cascada Iguazu
Cascada Iguazu
Kolhapur, Maharashtra, India
Kolhapur, Maharashtra, India
Cascada Niagara
Cascada Niagara
Cascada Salt Creek, SUA
Cascada Salt Creek, SUA
Cascada Silver, Oregon, SUA
Cascada Silver, Oregon, SUA
Cascada Skogafoss, Islanda
Cascada Skogafoss, Islanda

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0