Știri cu tagul: johnson - johnson

O tranzacție importantă pe piața farmaceutică. 

Johnson & Johnson a anunțat vineri că intenționează să se divizeze în două companii, separând divizia de sănătate pentru consumatori de marea sa divizie farmaceutică, relatează Reuters.

Guvernul irlandez a anunţat marţi că va începe să administreze vaccinurile produse de AstraZeneca şi Janssen (Johnson & Johnson) la cei cu vârsta peste 50 de ani, după ce experţii sanitari au recomandat utilizarea lor pentru această categorie de populaţie, relatează EFE.

Vaccinul de la Johnson & Johnson va ajunge în România la jumătatea lunii aprilie, dar prima tranșă va număra doar câteva zeci de mii de doze, anunță coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiță. Fiind monodoză, se pretează mai mult centrelor mobile, a precizat el.

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) tocmai a autorizat comercializarea unui al patrulea vaccin împotriva COVID-19 joi, 11 martie. 

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor dispune de suficiente vaccinuri împotriva COVID-19 pentru toţi adulţii americani "până la sfârşitul lunii mai". A fost confirmat acordul între giganţii farmaceutici Merck şi Johnson & Johnson pentru a mări producţia de...

Peste 50 de milioane de americani au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva coronavirusului, arată bilanţul de luni al Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite.

Prețurile petrolului au crescut luni, susținute de optimismul cu privire la vaccinările COVID-19, un pachet de stimulare SUA și o activitate în creștere a fabricilor din Europa, în ciuda restricțiilor cauzate de pandemie, relatează Reuters.

Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) a declarat că vaccinul cu doză unică Johnson & Johnson funcționează și este sigur, ceea ce înseamnă că serul va primi aprobarea autorității americane în acest weekend.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a primit marţi o solicitare oficială din partea companiei Janssen (filiala belgiană a companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson) pentru autorizarea condiţionată a vaccinului acesteia anti-COVID-19, relatează agenţia EFE.

1
Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9214
Diferența -0.0018
Zi precendentă 4.9232
USD
Azi 4.525
Diferența -0.0394
Zi precendentă 4.5644
Schimb
in

Opinii

La cât va ajunge cursul
Care sunt marile pericole ale acestui an

Oamenii de afaceri prognozează o stagnare a economiei româneşti în 2023

Economia românească va stagna în acest an, în...

De fapt, nu facem decât să alegem răul cel mai mic

Ce-i așteaptă pe români. Mircea Coșea: Schimbări în bugetul familiei

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0