Știri cu tagul: jeff bezos

Averea celui mai bogat om din lume, fondatorul și proprietarul companiei Amazon, Jeff Bezos, s-a redus în numai două zile cu 19,2 miliarde de dolari, a calculat agenția Bloomberg, subliniind că, astfel, a fost stabilit un nou record al pierderilor financiare într-un interval...

În primele șase luni ale anului, fondatorul companiei Amazon, Jeff Bezos, cel mai bogat din lume, cu o avere estimată la peste 150 de miliarde de dolari, a cheltuit pentru susținerea diferitelor organizații politice 10,2 milioane de dolari, scrie MarketWatch, citând datele Federal...

Miliardarul american Jeff Bezos, patronul gigantului Amazon, a fost plasat definitiv pe orbită de US Air Force. Societatea Blue Origin, creată de omul de afaceri, a câștigat un contract de 500 milioane de dolari cu armata americană a aerului.  

Cei mai bogaţi 500 de oameni ai lumii au pierdut miercuri 99 de miliarde de dolari, după ce turbulenţele de pe Wall Street s-au extins pe plan global. Este al doilea declin semnificativ înregistrat într-o singură zi în 2018, precedentul fiind înregistrat în...

Primele 500 averi ale lumii ar fi pierdut joi, 4 octombrie, 63 de miliarde de dolari (aproximativ 55 de miliarde de euro, susține Bloomberg. Singurul miliardar din top 10 care s-a îmbogățit în acea zi, a fost Warren Buffett, al cărui capital s-ar fi mărit cu un miliard de euro.

Plasat de Forbes în fruntea clasamentului celor mai bogați oameni ai planetei, înaintea lui Bill Gates, fondatorul Microsoft, și a renumitului finanțist Warren Buffett, Jeff Bezos, patronul gigantului Amazon, ar fi putut lucra pe Wall Street. Dar a ales alt drum. 

Amazon anunță că va mări salariile nimine a tuturor angajaților săi din Statele Unite la 15 $ pe oră, începând cu 1 noiembrie 2018, relatează Associated Press.

United Launch Alliance, producătorul american de aparate spațiale, inclusiv rachete purtătoare pentru US Air Force, a încheiat un contract cu start-upul omului de afaceri Jeff Bezos, Blue Origin, care livra motoare pentru noua rachetă purtătoare Vulcan Centaur. Este o victorie pentru Blue...

Planurile spaţiale ale omului de afaceri Jeff Bezos, fondatorului gigantului Amazon, devin tot mai stabile şi mai realiste, susţin analiştii băncii americane Morgan Stlanley. În primul rând pentru că are bani să le dea viaţă. Potrivit specialiştilor, bugetul companiei Blue Origin,...

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9427
Diferența -0.0010
Zi precendentă 4.9437
USD
Azi 5.1135
Diferența 0.0456
Zi precendentă 5.0679
Schimb
in

Opinii

Norocul nostru ar fi o iarnă ușoară

Mircea Coșea. Un lockdown este posibil. Vom trăi din nou într-o țară gri și neagră

Profesorul de economice, Mircea Coșea, trage...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Dolarul scump pentru români înseamnă numai vești proaste

Banca Națională a României a afișat miercuri,...

Trebuie să existe și un răspuns, subliniază Elena Cristian
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă
Toamnă

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0