Știri cu tagul: italia

Peste 10.000 de municipalităţi italiene, printre care cele de la Milano, Roma sau Torino, vor stinge joi luminile la o serie dintre monumentele emblematice, în semn de protest faţă de creşterea preţurilor la energie, care, potrivit reprezentanţilor acestora, vor avea dure repercusiuni asupra...

Ce salarii primesc românii din Italia, în 2022. Câți bani primesc bonele, menajerele și îngrijitoarele din Italia.

Italia i-a vizat luni pe cei nevaccinați cu o serie de noi restricții privind coronavirusul, fiind necesară dovada vaccinării sau a recuperării după o infecție recentă pentru a avea acces la transportul public, cafenele, hoteluri, săli de sport și alte activități cotidiene.

Italienii în vârstă de peste 50 de ani sunt obligaţi să se vaccineze împotriva coronavirusului, conform unei noi legi care a intrat în vigoare sâmbătă, informează DPA.

Anchetatorii italieni anti-drog au confiscat peste trei tone de cocaină pură în timpul unei razii în portul Gioia Tauro din regiunea Calabria, informează DPA.

Sunt schimbări majore pentru cei care călătoresc în Italia. Începând de miercuri, în toate aeroporturile din peninsulă va fi obligatorie purtarea măștilor de tip FFP2.

Papa Francisc a deplâns scăderea ratei natalităţii în Italia, avertizând că acest declin reprezintă un pericol pentru viitorul ţării

Perioada neașteptat de lungă în care Italia a avut parte de liniște politică susținută de o creștere economică importantă pare a lua sfârșit odată cu posibila plecare a premierului Mario Draghi.

Italia și Intel sunt pe cale să ajungă la o înțelegere privind construirea unei fabrici de cipuri de 9 miliarde de dolari, scrie mediafax.

Un cutremur puternic s-a produs sâmbătă în nordul Italiei. Institutul Național de Geofizică din Italia anunță că seismul a avut epicentrul în zona de vest a orașului Bergamo.

Autoritatea italiană pentru concurență (AGCM) a amendat joi Amazon cu peste un miliard de euro pentru că a abuzat de poziția sa dominantă pe piața italiană și a încălcat legislația UE.

Italia a introdus restricții mai dure pentru persoanele nevaccinate, pe fondul îngrijorării legate de varianta Omicron și a unei potențiale creșteri a numărului de infecții.

Italia a introdus restricții mai dure pentru persoanele nevaccinate pe măsură ce sărbătorile se apropie, excluzându-le din restaurante, teatre și muzee, pentru a reduce astfel răspândirea coronavirusului și a-i încuraja pe cei sceptici să se imunizeze.

Ministerul Finanţelor din Italia intenţionează să cheltuie aproximativ 2,8 miliarde de euro din bugetul pe 2022 pentru a ajuta la protejarea consumatorilor de creşterea preţurilor la energie, transmite Bloomberg.

Antivacciniștii și scepticii au o imaginație debordantă când vine vorba despre eludarea regulilor și cerințelor din timpul pandemiei.

A treia economie a zonei euro, se va redresa probabil în urma pandemiei de COVID-19 mai rapid decât s-a estimat anterior.

Stațiunile de schi din nordul Italiei se redeschid pentru sezonul de iarnă după închideri prelungite din cauza pandemiei COVID-19, deși o creștere recentă a numărului de infecții stârnește îngrijorare cu privire la posibile noi restricții.

Un taxi aerian electric este cheia spre evoluția transporturilor urbane. Acesta este testat la Roma și promite să conecteze centrul orașului de aeroportul Fiumicino în doar 15 minute.

 Italia încă intenţionează să-şi vândă participaţia majoritară deţinută la Monte dei Paschi di Siena SpA (MPS), dar nu se ştie de cât timp va avea nevoie pentru eventuala tranzacţie, după ce discuţiile cu UniCredit SpA s-au încheiat abrupt, conform oficialului care a condus negocierile,...

Turiștii pot vizita o Atlantida reală și pot vedea statui și ruine recuperate dintr-o stațiune veche de 2.000 de ani, renumită pentru lux și viciu, care acum este îngropată sub apă în Italia.

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9477
Diferența 0.0003
Zi precendentă 4.9474
USD
Azi 4.6725
Diferența -0.0416
Zi precendentă 4.7141
Schimb
in

Opinii

Recoltele de grâu sunt în pericol

Cea mai mare recoltă de grâu din Europa, în pericol

Schimbările climatice se resimt deja iar prima...

Avocatul Adrian Cuculis
România are destul grâu / Foto: Freepik

Prețul grâulului, la nivel ISTORIC. Bența: Agricultorii nu fac acte de caritate

Prețul grâului a explodat pe piețe după ce...

Comunicate de presa

Andreea Hamza
S-au discutat afaceri

Premierul Nicolae Ciucă, întrevedere cu vicepreședintele companiei Lockheed Martin

S-a vorbit inclusiv despre sprijinului acordat...

Pleiades Residence
Bitcoin
Bitcoin
Bitcoin
Bitcoin
Bitcoin
Bitcoin
Bitcoin
Bitcoin
Bitcoin
Bitcoin
Bitcoin
Bitcoin
Bitcoin
Bitcoin
Bitcoin
Bitcoin
Bitcoin
Bitcoin

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt1
YesMy