Știri cu tagul: caldura

Românii care locuiesc în spații care au încălzire centrală, conform Legii 196/2021 care a apărut în iulie, stabilește obligativitatea montării contoarelor de căldură în fiecare apartament până la sfârșitul lunii decembrie 2021.

În luna octombrie guvernul a emis OUG 118/2021, care introduce un mecanism de compensare a facturilor de electricitate și gaze naturale din perioada noiembrie 2021 - martie 2022. 

Facturile bucureştenilor s-ar putea dubla dubla faţă de anul trecut.

Va fi o iarnă grea pentru toţi românii. Gigacaloria se va scumpi în toată ţara, iar în unele oraşe preţul va fi chiar dublu.

Managerii celor cinci spitale din Timişoara abonate ale Colterm şi care acum sunt afectate de sistarea furnizării încălzirii au formulat marţi un apel către E.On să continue alimentarea cu gaz a unităţilor spitaliceşti din municipiu, pentru a nu lăsa pacienţii în frig.

Primarul Timișoarei Dominic Fritz a confirmat într-o conferință de presă faptul că livrarea de gaz către Colterm a fost întreruptă, ceea ce înseamnă că zeci de mii de gospodării din Timișoara, dar și spitalele și alte instituții publice rămân fără încălzire și apă caldă, notează Pressalert .

În luna iulie 2021 a intrat în vigoare Legea 196/2021 care prevede ca „în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2021 pentru individualizarea consumurilor de energie...

Sezonul rece vine cu destule responssabilități pe capul românilor. Printre acestea se numără și aerisirea caloriferelor care este o activitate deloc complicată.

Primarul general, Nicuşor Dan, vine cu veşti proaste pentru bucureşteni. Încă o iarnă fără căldură şi apă caldă. Primarul ales dă vina pe greaua moştenire şi dă un termen pentru o viaţă normală: 2-3 ani. La finalul declaraţiei, Nicuşor Dan, a început să râdă.

Deși pare că prețul la gaze îi va afecta doar pe cei care au centrală pe gaz, lucrurile nu sunt chiar așa. 

Valul de căldură caniculară care a lovit Spania a dus la depăşirea recordului absolut de temperatură înregistrat în această ţară de la începutul măsurătorilor meteorologice cu o valoare a temperaturii de 47,4 grade Celsius înregistrată la Montoro, în provincia Cordoba (sud), conform agenţiei...

Luna iulie 2021 a fost luna cea mai caldă înregistrată vreodată pe Terra, a anunţat vineri Agenţia naţională oceanică şi atmosferică (NOAA) din SUA, subliniind rolul schimbării climatice în acest nou record, relatează AFP.

Un bărbat și-a împărtășit experiența de a bea apă rece ca gheața în timpul unui val de căldură și i-a avertizat pe alții de pericolele ascunse printr-o postare pe rețelele de socializare

"The Sleep Geek" James Wilson a oferit sfaturile sale de top pentru a avea un somn liniștit și a ne simți bine pe timp de noapte când canicula ne copleșește, și despre greșelile comune de evitat.

Se pare că omenirea a pierdut trenul sau aleargă după cu el puține șanse de a-l prinde din urmă, astfel încât să prevină răul. Schimbările climatice își spun deja cuvântul, pentru că mai marii lumii s-au pierdut în discuții interminabile, sperând, probabil, că oamenii de știință exagerează în...

Pe scurt, va fi cald, dar suportabil, pentru că, deși disconfortul termic se va menţine ridicat în Capitală, temperatura maximă va fi în scădere. În același timp, se vor înregistra perioade cu instabilitate atmosferică accentuată marţi şi miercuri, potrivit prognozei speciale emisă de...

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, valabile miercuri şi joi în 34 de judeţe, unele zone fiind afectate total, iar altele parţial.

În următoarele zile în România va pătrunde un val de aer cald care va genera temperaturi caniculare neobișnuite şi disconfort termic accentuat, a anunțat Elena Mateescu, directorul Agenției Naționale de Meteorologie.

Astăzi, în jumătatea sud-vestică se face foarte cald, crește și disconfortul termic, iar în Oltenia și în Banat se instalează canicula.

Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât cele normale în următoarele 4 săptămâni. Vom avea parte și de ploi, în sud-vest și la munte peste media normală.

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.949
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9486
USD
Azi 5.0469
Diferența -0.0558
Zi precendentă 5.1027
Schimb
in

Opinii

Norocul nostru ar fi o iarnă ușoară

Mircea Coșea. Un lockdown este posibil. Vom trăi din nou într-o țară gri și neagră

Profesorul de economice, Mircea Coșea, trage...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Dolarul scump pentru români înseamnă numai vești proaste

Banca Națională a României a afișat miercuri,...

Trebuie să existe și un răspuns, subliniază Elena Cristian
Cascada Vernal, Parcul Yosemite, SUA
Cascada Vernal, Parcul Yosemite, SUA
Cascada Badian, Filipine
Cascada Badian, Filipine
Cascada Berlin, Africa de SUd
Cascada Berlin, Africa de SUd
Insulele Feroe
Insulele Feroe
Cascada Iguazu
Cascada Iguazu
Kolhapur, Maharashtra, India
Kolhapur, Maharashtra, India
Cascada Niagara
Cascada Niagara
Cascada Salt Creek, SUA
Cascada Salt Creek, SUA
Cascada Silver, Oregon, SUA
Cascada Silver, Oregon, SUA
Cascada Skogafoss, Islanda
Cascada Skogafoss, Islanda

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0