Știri cu tagul: banca mondiala

Banca Mondială este o instituție financiară internațională afiliată Organizației Națiunilor Unite (ONU), care acordă subvenții și împrumuturi pentru dezvoltare țărilor cu venituri medii și în curs de dezvoltare. Banca Mondială, împreună cu alte instituții, alcătuiesc Grupul...

Premierul Viorica Dăncilă a avut luni, la New York, în contextul vizitei de lucru în SUA, o întrevedere cu reprezentanţii Băncii Mondiale, la finalul căreia a fost semnat Acordul de împrumut destinat creşterii accesului cetăţenilor la servicii de asistenţă medicală...

Liderii UE analizează posibilitatea ca directorul general al Băncii Mondiale, Kristalina Georgieva, să fie următorul preşedintele Comisiei Europene, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. 

Braşovul are cea mai bună infrastructură urbană din ţară, susţine Marcel Heroiu, expert senior pe dezvoltare urbană de la Banca Mondială. 

Americanul David Malpass a fost numit oficial preşedinte al Băncii Mondiale şi îşi va începe marţi mandatul de cinci ani, a anunţat vineri instituţia într-un comunicat. 

Ţările din G7 şi Banca Mondială au denunţat luni o recentă decizie a Curţii Constituţionale a Ucrainei care a abrogat articolul din Codul penal privind răspunderea penală pentru dobândirea ilicită a averii, transmite AFP. 

Două mari bănci internaţionale de dezvoltare, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi International Finance Corporation, divizie a Băncii Mondiale, s-au plâns în mod oficial Guvernului României în legătură cu planurile privind o nouă taxă în...

Banca Mondială l-ar putea avea ca viitor președinte pe David Malpass, actualul subsecretar al Trezoreriei americane pentru Afaceri Internaționale. Donald Trump a notificat deja Banca Mondială asupra intenției sale de a propune candidatura lui Malpass, transmite Reuters . Chiar dacă există și...

Garanti Bank a parafat, marţi, un acord de împrumut în valoare de 55 de milioane de euro cu International Finance Corporation (IFC), instituţie membră a Grupului Banca Mondială, în vederea finanţării Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM) şi a proiectelor sustenabile de...

Numele posibililor înlocuitori ai lui Jim Yong Kim în fruntea Băncii Mondiale au început să circule şi printre acestea se află cel al fiicei preşedintelui Donald Trump, Ivanka, în prezent consilier la Casa Albă, a informat vineri cotidianul Financial Times, relatează...

Toate organizaţiile internaţionale importante au îmbunătăţit previziunile asupra creşterii economice a Ungariei pentru anul 2018 - a transmis Ministerul Finanţelor din Ungaria într-un comunicat remis agenţiei ungare de presă MTI, ca reacţie la faptul că în cel mai nou raport al...

Creşterea economiei mondiale ar urma să încetinească la 2,9% în 2019, comparativ cu 3% în 2018 şi 3,1% în 2017, pe fondul tensiunilor comerciale şi al moderării comerţului internaţional, se arată în raportul semianual "Global Economic Prospects", publicat miercuri...

Economia României va înregistra un avans de 3,5% în 2019 şi de 3,1% în 2020, în scădere cu un punct procentual faţă de prognoza din iunie 2018, se arată în raportul semianual "Global Economic Prospects", publicat miercuri de Banca Mondială (BM). 

Preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, a înştiinţat boardul instituţiei financiare internaţionale că intenţionează să demisioneze din funcţie, începând cu data de 1 februarie 2019. 

Grupul Băncii Mondiale a anunţat un nou set major de obiective climatice pentru perioada 2021 - 2025, dublând investiţiile actuale pe o perioadă de 5 ani la aproximativ 200 de miliarde de dolari, pentru a sprijini statele să întreprindă acţiuni ambiţioase privind schimbările...

România se apropie de 100 de ani de existenţă cu multe lucruri de care ar trebui să fie mândră, însă este foarte important să fie unită nu doar în ceea ce priveşte graniţele geografice, ci şi în privinţa oportunităţilor pe care le oferă locuitorilor săi, a declarat...

Preţurile nejustificat de ridicate ale locuinţelor şi chiriile foarte mari din oraşele importante afectează perspectivele de angajare pentru lucrătorii tineri din Uniunea Europeană, concluzionează un nou raport al Băncii Mondiale, dat joi publicităţii. 

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a relatat, miercuri, o lecţie de viaţă pe care a primit-o în anul 1991 de la doi oficiali olandezi, care au sfătuit ţările aflate în tranziţie să fie coerente şi să pună accentul pe infrastructuri şi pe existenţa unui...

România a pierdut şapte locuri în clasamentul 'Doing Business 2019', elaborat de Banca Mondială, şi a coborât pe poziţia 52 din 190 de ţări, de pe locul 45 anul trecut. 

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Fondul Special pentru Energie Verde (GESF) au acordat un împrumut de 11 milioane de euro pentru modernizarea iluminatului public în Bacău, investiţia vizând zone prioritare din centrul oraşului. 

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.941
Diferența 0.0044
Zi precendentă 4.9366
USD
Azi 5.0408
Diferența 0.0488
Zi precendentă 4.992
Schimb
in

Opinii

Norocul nostru ar fi o iarnă ușoară

Mircea Coșea. Un lockdown este posibil. Vom trăi din nou într-o țară gri și neagră

Profesorul de economice, Mircea Coșea, trage...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Dolarul scump pentru români înseamnă numai vești proaste

Banca Națională a României a afișat miercuri,...

Trebuie să existe și un răspuns, subliniază Elena Cristian
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0