Știri cu tagul: avertisment

Este peste puterea de înțelegere a oricărui om. Te avertizează că te omoară, cu alte cuvinte, iar justificările sunt absolut penibile. Este clar că Vladimir Putin este disperat cum vede cum îi fuge pământul de sub picioare. Întrebarea este dacă pricepe cât rău a făcut chiar concetățenilor săi de...

Utilizatorii reţelei sociale Instagram sunt vizaţi, în ultimele zile, de o campanie de tip phishing care se propagă prin intermediul unor mesaje private. 

Pericole peste pericole pentru economiile lumii. La inflația care atinge valori record cam pretutindeni, la prețurile uriașe la gaze naturale și petrol, se mai adaugă o amenințare. 

AHK România atrage atenția asupra faptului că proiectul de lege menit să atenueze efectele crizei energetice ridică mari semne de întrebare și îmmpiedică industria de resort să opereze pe o piață predictibilă. 

Experții europeni trag un semnal de alarmă și anunță că sectorul de imobiliare devine tot mai vulnerabil din punct de vedere financiar. Care este, de fapt, problema. 

Facebook și Instagram ar putea fi închise în toată Europa, a declarat compania mamă Meta.

Experţii trag un semnal de alarmă privind varianta omicron. Aceştia spun că noua tulpină se poate transmite fără ca persoanele să fie în contact.

 Bitcoin a scăzut luni cu aproape 9%, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimele șase luni, în condițiile în care temerile legate de un atac al Rusiei asupra Ucrainei au dus la extinderea vânzării activelor de risc la nivel mondial.

Bursele americane se pregătesc pentru o corecție, în condițiile în care Rezerva Federală americană intenționează să majoreze dobânzile, iar inflația ridicată va reprezenta, pentru o bună perioadă de timp, o nouă realitate la care trebuie să ne adaptăm,  a declarat pentru Bloomberg miliardarul și...

Moscova avertizează că amânarea inaugurării gazoductului Nord Stream 2: ”Este dăunătoare pentru participanții la proiect, pentru consumatori și pentru dezvoltarea economică a Europei în ansamblu”, afirmație făcută miercuri de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în fața presei,...

Aderarea a două țări scandinave la NATO va fi o nouă provocare pentru Rusia, dar Moscova va putea răspunde cu demnitate la acest demers, a avertizat expertul militar Viktor Baraneț, comentând o recentă declarație a subsecretarului de stat american, Victoria Nuland, potrivit căreia Washingtonul...

Organizația Mondială a Sănătății a lansat un avertisment cu privire la noua tulpină Omicron. Specialiștii au subliniat că interdicțiile de călătorie nu o vor opri.  

Instabilitatea, impredictibilitatea şi măsurile impuse fără o evaluare reală a impactului în economie scad apetitul investiţional şi destabilizează companiile prezente în România, consideră preşedintele AmCham România, Ionuţ Simion.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că ne-am putea confrunta cu o criză de seringi în 2022. Potrivit experţilor, acest lucru ar putea să aibă un impact major asupra sănătăţii în următorii ani.

Un asteroid uriaș, de înălțimea Turnului Eiffel, se îndreaptă spre Pământ, a avertizat NASA.

O încălzire de două grade poate provoca un efect domino și poate schimba viața a aproape jumătate din locuitorii lumii, au stabilit oamenii de știință germani și suedezi, a căror lucrare a fost publicată în revista Earth System Dynamics.

Un scenariu apocaliptic descris de oamenii de știință, care trag semnale de alarmă în speranța că vocea lor va fi auzită și se vor lua măsurile necesare până nu o să fie prea târziu. Pe de o parte Terra este amenințată de o secetă devastatoare, iar pe de alta, topirea ghețarilor va duce la...

Curăţenia spaţiilor comerciale şi a celor de depozitare, etichetarea, depăşirea termenului de valabilitate a produselor sau orice altă normă încălcată nu se negociază, ci se respectă şi, chiar dacă pandemia pune la grea încercare funcţionarea multor activităţi economice, anumite aspecte nu pot...

NATO nu este pregătită pentru un dialog pe picior de egalitate cu Rusia pe probleme de securitate cu Europa, a declarat ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu. În opinia sa, securitatea europeană poate fi asigurată doar dacă interesele Rusiei nu sunt încălcate în acest proces.

După aproape doi ani de la primul caz de COVID-19, înregistrat oficial, în ianuarie 2020, în orașul Wuhan, din China, deși boala pare să fi circulat în lume cu mult înainte, oamenii de știință continuă să descopere noi și noi detalii despre virusul în sine, dar și despre urmările afecțiunile...

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.941
Diferența 0.0044
Zi precendentă 4.9366
USD
Azi 5.0408
Diferența 0.0488
Zi precendentă 4.992
Schimb
in

Opinii

Norocul nostru ar fi o iarnă ușoară

Mircea Coșea. Un lockdown este posibil. Vom trăi din nou într-o țară gri și neagră

Profesorul de economice, Mircea Coșea, trage...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Dolarul scump pentru români înseamnă numai vești proaste

Banca Națională a României a afișat miercuri,...

Trebuie să existe și un răspuns, subliniază Elena Cristian
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0