Știri cu tagul: ANPC

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor are pe site-ul propriu o nouă aplicaţie, care ajută la modernizarea pieţei bijuteriilor şi metalelor preţioase din România, informează ANPC.

Produse asemănătoare sunt fabricate la un dublu standard de calitate de către reţelele comerciale multinaţionale deși UE  a dat dreptate esticilor interzicând acest lucru.

Marius Pârvu, președintele ANPC, a precizat că peștele congelat vine în mare parte deja alterat în România și ajunge în hypermarketuri pentru profit.

Inspectorii pentru protecţia consumatorilor au aplicat amenzi de 1,22 milioane de lei, în urma controalelor efectuate în perioada 1 - 12 aprilie privind respectarea prevederilor legale la comercializarea articolelor de încălţăminte, transmite Agerpres. Autoritatea Națională...

O cantitate de peste 20 de tone de peşte, preparate şi conserve din peşte, în valoare de circa 450.000 lei, care erau alterate sau depozitate în condiţii improprii sau care prezentau data durabilităţii minimale depăşită, a fost retrasă de la comercializare la nivel naţional, în...

Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a efectuat un control mamut care a vizat verificarea modului în care sunt comercializate fructele și legumele de către marile lanțuri de magazine.

Peste 700 de unităţi alimentare au fost verificate în vederea evaluării corectitudinii practicilor comerciale privind utilizarea grăsimilor hidrogenate în locul produselor exclusiv pe bază de lapte şi informarea corectă a consumatorilor, fiind aplicate amenzi contravenţionale...

În ajunul Sărbătorii Bunei Vestiri și a Floriilor, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) recomandă populației să nu cumpere pește din locuri neautorizate.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat, în 2018, un număr de 94.883 de controale la nivel naţional şi a aplicat amenzi în valoare de peste 80,43 milioane de lei, potrivit datelor prezentate, joi, de către președintele instituție, Marius Pîrvu,...

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat 42 de amenzi, în valoare de 468.000 lei şi 12 avertismente operatorilor din domeniul hypermarketuri-supermarketuri din zona Olteniei, conform datelor publicate pe site-ul instituţiei. 

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor intenționează să amendeze agenții economici raportat la cifra de afaceri și chiar să îi poată închide, în cazul nerespectării normelor de protecția consumatorilor. 

Confederația Patronală Concordia susțină că proiectul de ordonanță de urgență privind protecția consumatorilor ar putea duce la închiderea unor afaceri și ar fi un regres față de directivele Uniunii Europene din domeniu. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a pus recent...

Marius Pîrvu, șeful ANPC, a declarat în timpul interviului acordat DCBusiness, că instituția condusă de el va avea o activitate intensă pe perioada în care România va prelua președinția rotativă a UE.

Marius Pîrvu, preşedintele ANPC, face declarații-cheie, astăzi, de la ora 16:00, LIVE pe DCBusiness. 

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat ING Bank cu 20.000 lei, după ce banca a recunoscut că tranzacţiile efectuate de un număr de 225.525 consumatori au fost dublate, precizează instituţia într-un comunicat postat pe pagina de Facebook.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a câştigat la Curtea de Apel un proces cu Bancpost, după ce a sancţionat şi a eliminat o clauză abuzivă dintr-un contract de credit, a declarat Marius Pîrvu, preşedintele ANPC. Este vorba despre o clauză dintr-un contract...

Liviu Voinea, viceguvernatorul BNR, a declarat azi că, în opinia sa, ANPC ar trebui să fie “în sarcina” unei autorităţi de supraveghere financiară, pentru că nu este rolul Bănci Naționale să protejeze consumatorii.

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.941
Diferența 0.0044
Zi precendentă 4.9366
USD
Azi 5.0408
Diferența 0.0488
Zi precendentă 4.992
Schimb
in

Opinii

Norocul nostru ar fi o iarnă ușoară

Mircea Coșea. Un lockdown este posibil. Vom trăi din nou într-o țară gri și neagră

Profesorul de economice, Mircea Coșea, trage...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Dolarul scump pentru români înseamnă numai vești proaste

Banca Națională a României a afișat miercuri,...

Trebuie să existe și un răspuns, subliniază Elena Cristian
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți
Munți

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2022 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0