Engie România va contesta în justiţie decizia Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) de a amenda compania cu 800.000 lei pentru presupuse încălcări ale prevederilor legale referitoare la ofertele tip de gaze naturale şi contractele aferente acestora, a anunţat...
Registrul Auto Român (RAR) face precizări legate de o informație falsă care circulă și conform căreia șoferii autoturismelor care au cauciucuri ”all season” vor fi amendați dacă circulă cu aceste anvelope în sezonul rece.
Legea este în vigoare de ceva vreme dar pare că șoferii au uitat de ea, cel mai probabil și din cauză că poliția rutieră nu este suficient de riguroasă. În timpul pandemiei a apărut chiar un nou obiect care ”împodobește” oglinzile retrovizore. Este vorba bineînțeles de măștile medicale.
Partidul Național Liberal a fost amendat de poliție pentru nerespectarea regulilor privind distanțarea socială din timpul congresului care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.
Proprietarii de autoturime care circulă sau își parchează mașinile pe plaje, diguri sau faleze s-ar putea trezi cu amenzi de 40 de ori mai mari comparativ cu sancțiunile aplicate în prezent pentru aceste fapte. Este ceea ce prevede un proiect de lege aflat în dezbaterea senatorilor.
Soluționarea unor plângeri contravenționale va putea fi facută fără prezența fizică în sala de judecată, potrivit unei propuneri legislative aflate în dezbatere la Senat și care vizează simplificarea și eficientizarea activității instanțelor de judecată.
Un proiect de lege depus la Senat prevede ca pretinderea de bani sau bunuri de către profesori pentru dotarea școlilor să devină contravenție, sancționabilă cu amendă.
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Timiş a amendat un operator economic din sectorul gazelor pentru practici comerciale incorecte, potrivit unui comunicat al ANPC, remis, luni, AGERPRES.
Uniunea Europeană a impus Amazon.com Inc o amendă de 886,6 milioane de dolari (746 milioane de euro) deoarece a procesat datele private încălcând GDPR (Regulamentul General privind protecţia datelor în UE), a anunţat vineri gigantul american, transmite Reuters.
O firmă din Australia de îmbrăcăminte sportivă a fost amendată cu 2,6 milioane de lire sterline (5 milioane de dolari australieni) pentru că a pretins că hainele sale au "eliminat" și oprit răspândirea virusului COVID-19.
Autorităţile vin cu un avertisment pentru românii din toată ţara. Instalarea în locuințe a acestor dispozitive poate aduce pedepse cu închisoarea cuprinse între trei luni și doi ani sau amendă penală. Important! Cei vizați de aceste măsuri sunt toți cei care locuiesc în acest tip de locuință.
A trecut de Parlament, a fost semnat de președintele țării. Odată cu promulgarea legii, intră în vigoare și prevederile acesteia, ce impun, printre altele ca, până la sfârşitul anului 2021, toate apartamentele racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică să fie dotate cu...
Potrivit unui proiect de lege depus la Senat, începând de anul viitor, plângerile contravenționale sau solicitările de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității ar putea primi soluții în cadrul unor ședințe de judecată desfășurate în sistem online.