Rușii bagă rachetele în vagoane. Armele sunt, lipsește trenul

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
O realitate descrisă de presa moscovită
O realitate descrisă de presa moscovită

În Rusia a fost creat un sistem unificat de rachetă Yark pentru diferite tipuri de staționare, inclusiv pe cale ferată, a anunțat academicianul Iuri Solomon, șef de proiect.

”Am realizat sistemul Topol-m, iar acum Yars în mai multe versiuni de staționare - mobilă, fixă și pe cale ferată”, spus el. Da, racheta există, nu și vagoanele, a constatat cotidianul Izvestia.

Potrivit publicației, așa cum arată el acum, sistemul a fost, creat, practic, pe jumătate, pentru că dispune de mijloc de transport. Vechiul așa numitul tren nuclear a fost tras pe linie moartă încă din 2005, iar proiectul noului tren, Barguzin, care să răspundă provocărilor tehnologice ale momentului, continuă să zacă într-un sertar. Oficial, el a fost înghețat.

Citește și SUA atacă pe toate fronturile tehnologiile militare hipersonice

Ce este atât de extraordinar la aceste trenuri? Faptul că ele nu pot fi deosebite de garniturile obișnuite pentru transportul feroviar de mărfuri. Numai că, în loc de materii prime sau alte încărcături, ele duc rachete balistice. În cazul unei amenințări majore, aceste trenuri străbat trasee de patrulare, integrându-se, practic, în traficul feroviar, fără ca nimic să nu îi demaște adevărata menire.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9754
USD
Azi 4.6625
Diferența -0.0114
Zi precendentă 4.6739
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6625 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.1291 RON
AUD flag1 AUD = 3.0043 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3895 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 356.8680 RON
Monede Crypto
1 BTC = 301329.50RON
1 ETH = 14487.41RON
1 LTC = 377.94RON
1 XRP = 2.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16888.42 0.03%
BET-BK 3108.64 -0.04%
BET-FI 60561.40 0.12%
BET-NG 1207.10 0.05%
BET-TR 35041.41 0.03%
BET-TRN 34233.75 0.03%
BET-XT 1440.21 0.02%
BET-XT-TR 2954.69 0.02%
BET-XT-TRN 2891.44 0.02%
BETAeRO 1061.34 -0.29%
BETPlus 2495.31 0.01%
RTL 37077.07 0.04%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel